Rolul familiei în educația religioasă

Nu avem cu ce ne lăuda atunci cînd vorbim de viaţa bisericii creştine din zilele noastre şi de misiunea sa educativă, în special despre educaţia religioasă în familie.

Credinţa creştin-ortodoxă  că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şiOmadevărat, credinţa în Sfînta Treime şi în Biserică ca trup viu al lui Hristos este păstrată de o mică minoritate şi această minoritate este divizată.

Simbolurile creştine, tradiţiile şi sărbătorile creştine si-au pierdut într-o foarte mare măsură vitalitatea lor interioară. Ele fie că au dispîrut terptat din viaţa noastră, fie că s-au comercializat ori s-au identificat cu obiceiuri culinare sau etnice, reducîndu-se la un concept, destul de general, al bunei dispoziţii. Observăm că astăzi nu există un duşman oficial al credinţei religioase, întreaga noastră cultură, în viziunea mea, trebuie să constatăm că a rupt cu religia.

În tot ce îl înconjoară pe un copil: acasă, la şcoală, mass-media, bibliotecă, reviste, reclame cu greu se poate identifica vreun conţinut creştin sau vreo înţelegere creştină a valorilor vieţii. Această situaţie este valabilă şi în familiile creştinilor practicanţi.

Ce înseamnă să fii creştin? Şi cine mai pretinde astăzi că este creştin? A fi dogmatic, a fi doctrinar este perceput ca o caşlitate negativă.

Dacă astăzi încercăm să susţinem că moralitatea creştină reprezintă esenţa creştinismului, ar trebuisă clarificăm şi să înţelegem corect ce reprezintă moralitatea creştină şi modul în care duiferă ea de comportamentul moral în general.

Dar aici ne ciocnim de un paradox: Creştinismul este de neconceput fără implicaţiile sale morale, fără legea sa morală şi cu toate acestea o lege morală poate exista independent de concepţia creştină asupra vieţii şi poate chiar dăuna credinţei creştine. Ceea ce urmărim în viaţa de zi cu zi.

 Actualmente, în educaţia copiilor noştri spunem că înfruntăm o situaşie similară celei ce trebuia să-i facă faţă Biserica primară

Atunci un copil creştin se educa în familie cu ideea că a fi creştin înseamnă să fii diferit de ceilalţi, să le respingi valorile. “Conformarea” şi “adaptarea la mediu” erau de neconceput pentru creştin. Astăzi, spre regret, liniile de demarcaţie sînt estompate. Există o mare difernţă. Noi nu putem adopta pur şi simplu pietatea omului medieval. (evlavia, credinţa, stima şi respectul faţă de cinava).

În concluzie:

1)      astăzi nu mai putem vorbi despre o educaţie religioasă în familie

2)      propunem o educaţie religioasă în şcoală, dar înfruntăm situaţia lipsei de profesori calificaţi

3)      propunem cîteva elemente-cheie a educaţiei creştine atît pe filiera şcolilor duminicale, cît şi a  orelor de religie în şcoală, şi anume:

• educăm sentimentul prezenţei reale a lui Dumnezeu
• educăm sentimentul că crştinii formează un singur trup
• educăm sentimentul  că educaţia religioasă generează îmbogăţirea minţi şi a sufletului
• educăm sentimentul evlaviei faţă de Dumnezeu
• educăm sentimentul că credinţa creştină implică întreaga persoană

Aceste elemente-cheie nu posedă o aură savantă, academică, dar ele poartă încărcătura înţelepciunii, intelegenţei, pe carte o mamă, o bunică ar putea-o transmite copiilor în familie, în primul rînd. (După Sophie Coulomzin)