Rugăciune de pocăință în versuri
0:25, sâmbătă, 29 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: pocăinţă, poezie, poezie crestina, versuri

Greșit-am Doamne până la cer, înaintea Ta,
La Tine cad, căci vreau să obțin scumpă iertarea.
Mă rog acum și Maicii Tale celei Preasfinte,
Căci inima mea de pofte e tare fierbinte.
Stau și mă gândesc cum au putut sfinții Tăi
Iar eu nu pot nici acum să ies din acest noroi
Al păcatelor ce te supără pe Tine,cel Preabun
Mă supăr că nu pot să las păcatul chiar acum.
Dă Doamne Harul Tău cel puternic să ne fie
Ajutor și călăuză în viață, dă-mi-l Doamne și mie
Ca să nu Te mai necăjesc ci să te fac fericit
Că prin harul Tău de păcate să mă las am reușit.
Cătălin Iote

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la...
Duminica a V-a din Post, este numită şi a Sfintei Cuvioasei Maria Egipteanca. Nu întâmplător a fost ales de către...
Trăim în veacul cel mai de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că...
În săptămâna care urmează Duminicii Vamesului şi a Fariseului (26 februarie – 2 martie) nu se posteşte miercurea şi vinerea....
În primul rând dacă persoana care a săvârşit acest grav păcat se simte vinovată, este deja un prim pas. Iar...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice