Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită

9:36, luni, 25 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, care ai dat viață tuturor lucrărilor Tale, în acest ceas în care sufletul meu stă întristat şi plin de mânie, întinde mâna Ta cea atotputernică şi mă scoate din această întristare în care singur m-am afundat. Primește, Doamne, umilita mea rugăciune pe care o îndrept către Tine cu siguranța că mă vei ajuta.

Fii alături de mine Doamne, nu mă părăsi niciodată! Iartă-mă că greșesc mereu înaintea Ta. Îmi aduc aminte primele zile când mă rugam Ţie cu credință şi tânjesc după ele. Am ajuns sa-mi fie ruşine cu Tine, Doamne, şi de aceea Te rog să mă ierți şi să mă miluiești. Nu te-am mărturisit în faţa oamenilor, Doamne, Dumnezeul meu şi, în loc să fiu încredințat că Tu exiști, am mărturisit greșit despre Tine. Iartă-mă Doamne al meu!

Auzi glasul rugăciunii mele şi cererea mea, căci mă rog către Tine precum David psalmistul, care zice: „Doamne auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta nimeni din cei vii”.

Păcate mari mi-au cuprins sufletul, ca niște lanţuri mă ţin şi îmi frâng, puţin câte puţin, trupul. Zilele trec, anii se duc, iar eu rămân același păcătos. Dar Tu, Doamne, nu vei înceta să mă asculți. Tu mă vei ajuta, Doamne al meu, şi mă vei sprijini. Vei fi alături de mine ziua şi noaptea, la bucurie şi necaz. Căci Tu pe toate le rânduiești cu mare înțelepciune, şi Ţie mărire înălțăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

candela_aprinsa_0

Contact Form Powered By : XYZScripts.com