Rugăciune sublimă la Mănăstirea Sireți
12:45, marți, 25 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: manastirea sireti, rugaciune sublima

În seara zilei de luni, 24 iulie, mulțime de credincioși și sobor de slujitori și-au dat întâlnire la Mănăstirea Sireți.
După slujba Privegherii a urmat Sfânta Liturghie la miez de noapte, oficiată în frunte cu PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan.
Credincioșii veniți de prin parohii au rămas profund impresionați de liniștea, armonia și atmosfera din jur. Aveai impresia că nu ești în lumea aceasta. Cântau atât de dulce măicuțe și copii, dar și poporul intona principalele cântări.
Deși slujba e obositoare, petrecând în biserică până în zori, i-a odihnit pe toți lăuntric. Rugăciunea de noapte este mai sublimă, mai dulce, mai fierbinte. Asta au simțit-o și mai mulți tineri din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși poposiți la sfânta mănăstire.
”Se așterne o liniște și te simți atât de fericită. Cât de scumpe sunt aceste rugăciuni făcute din suflet și pentru suflet. Uiți de griji, de probleme, depășești stresul vieții cotidiene și ai impresia că dobândești niște aripi, fiind gata să te rupi de cele trecătoare. Probabil, e o pregustare a ceea ce vom trăi în lumea cealaltă…”, ne- măsrturisit tânăra Mariana Țurcanu, venită să se roage pentru întreaga sa familie.
Părintele episcop a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul Maicii Domnului în cultul creștin, dar și în viața fiecărui credincios, referindu-se la chipul ei făcător de minuni ”Prodromița”.
O veche copie a acestei icoane se păstrează cu mare sfințenie în această mănăstire, iar ziua prăznuirii icoanei este cu slujbă de noapte.
”Încercăm să ne ostenim și noi, de dragul Maicii Domnului, prin această sfințenie – ”Prodromița”, care adună tot mai multă lume, cerându-i Împărătesei Cerești să ne mângâie ca o mamă duhovnicească”, ne-a spus părintele arhimandrit Porfirie, starețul sfântului așezământ.
O Fecioară, Maică Sfântă, roagă-te pentru noi!
Pr. Octavian Moșin
















Duminica, 5 aprilie 2020, obștea Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul din s. Sireți a săvârșit pentru a doua oară...
Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la 22 septembrie 2019, ora 12.00, va avea loc Pelerinajul Tinerilor. De doisprezece ani, către sărbătoarea...
La Sireți, Strășeni se va construi prima biserică închinată Sf. Ierarh Dionisie – Episcopul Cetății-Albe-Ismail. La solicitarea P. Cuv. Arhim....
Emisiunea Lumină din Lumină din 25.02.2019 Locație: Mănăstirea Sireți Autor: Cristian Tabără Sursa: Prime TV...
Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul – Ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Sireţi Sfântul Iacov s-a născut în cetatea persană Elapa (sau Vilat)...
Fiecare om este conştient de faptul, că viaţa nu este doar un dar de la Dumnezeu, dar şi un mers,...
Sute de credincioşi din satul Cojuşna, raionul Străşeni, au aşteptat ziua de 6 mai, când, în zi de Hram a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău