Rugăciunea copilului

– Copiii trebuie obligaţi să citească toată pravila de rugăciune?

– În genere, copilul nu trebuie niciodată obligat sa facă ceva. Nu putem impune unei persoane să fie creştină. De cele mai multe ori, noi, maturii, fără să ne dăm seama, îi îndepărtăm pe copii de la multe fapte bune, cu toate că putem transforma împlinirea anumitor obligaţii în sărbători. De exemplu, o cunoştinţă de a mea îşi creşte fiica astfel: ca o răsplată pentru ceva, ea îi permite să spele vasele! Pentru că ea consideră spălarea vaselor ca ceva foarte important, îi place să trebăluiască pe lângă casă şi nu ia aceasta nicidecum ca pe o pedeapsă. Mulţi adulţi au obiceiul să-l ameninţe pe copil: „Dacă te vei purta urât, te voi pune la treabă”.

Nu-i putem impune unui copil să nu respire. Este vorba de propria noastră viaţă! Dacă un adult trăieşte din plin această viaţă, spală cu bucurie podelele, lucrează în grădină, şi cei din familie vor încerca să-l imite. Toţi purtăm în noi nedorinţa de a duce propria cruce; dacă ne impunem să ne rugăm, este ca şi cum am fi nişte surghiuniţi, căci spunem: „oare mai are vreun rost să-l oblig şi pe copilul meu să facă aceasta?…”. Dacă un om trăieşte cu acest gând, treptat, el (gândul) se transformă în ceva obişnuit. Copilul preia de la noi această stare. Faptul că Dumnezeu ne permite să trăim, să ne rugăm, să muncim, le vom lua toate acestea ca pe un dar. Este o comoară care trebuie păstrată. Când o persoană începe să se roage, ea nu mai poate să nu facă acest lucru şi mai departe. Chiar dacă pentru o anumită perioadă încetează, ea va simţi imediat cum viața ia o altă întorsătură, și nu una dintre cele mai bune. Unii refuză să se roage, pentru că nu au gustat din plăcerea rugăciunii, pe când aceasta este viaţa adevărată.

Rugăciunea îi ajută pe copii să înveţe multe fapte bune, care se dau cu greu în viaţa de zi cu zi. Îi învaţă să ceară. De cele mai multe ori, părinţii greşesc: orice ar cere un copil, ei caută să-i satisfacă dorinţa. Iar mai târziu, după trecerea anilor, ei aşteaptă mulţumiri, dar aud răspunsul: „Eu nu am cerut să-mi faceţi aşa ceva”. Copiii cresc şi cred că aşa trebuie să fie şi mai departe: părinţii să-i îngrijească, pentru că aceasta este datoria lor. Cel ce nu știe să ceară, nu știe nici să mulţumească. Sfânta Evanghelie ne învaţă să cerem de la Dumnezeu și să nu uităm să-I mulțumim.

Din Pr. Evgheni Șestun, Familia ortodoxă, Editura Sophia, p. 110-112