Rugăciunea de noapte deschide porțile cerului
1:54, vineri, 12 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: cum să ne rugăm, îndemnuri si sfaturi, Părintele Porfirie, Porfirie Kafsokalivitul, puterea rugăciunii, rugaciunea, rugăciunea de noapte

Într-una dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune: „Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult când a auzit acestea.
‒ Foarte frumos, mi-a spus vesel. Unde ai găsit fragmentul? Să-l copiezi şi să mi-l aduci şi mie în întregime. Aşa este, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa se întâmplă la rugăciunile de noapte. Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi. Vei afla mare ajutor. Să te duci şi la privegheri.
Părintele nu mi-a zis nimic despre el, dar, din ce am aflat de la un restrâns cerc de apropiaţi ai săi, chiar dacă nu citise acea Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, o punea în practică în fiecare noapte. Ba mai mult, făcuse înţelegere cu mulţi dintre fiii săi duhovniceşti să se roage împreună, la anumite ore, în fiecare seară. Această comuniune în rugăciune dintre Părinte şi fiii duhovniceşti îi unea, în chip tainic, cu Hristos, şi între ei, şi le era de mare ajutor în viaţă.
(Părintele Porfirie, –, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 382-383)


„Să citiți părintele Miron Mihălcescu. Ne învață așa de bine! Când te scoli dimineață, să te bucuri că te-ai trezit!...
Bunule Părinte Efrem, foarte adesea mintea mea este cuprinsă de întristare și mi se pare că inima îmi e ca...
Se înmulțesc războaiele, cutremurele, bolile, necazurile și problemele! În loc să piară ura, invidia, indiferența, răutatea… din păcate se înmulțesc!...
Abordează-L pe Dumnezeu ca pe o Persoană reală, foarte reală, cea mai reală, cea mai apropiată ție. Nu trebuie să...
Cînd omul nu se roagă, se depărtează de Dumnezeu și devine ca boul: muncește, manîncă și doarme. Și cu cît...
Sfântul Porfirie: Când ceri ceva de la Domnul, nu trebuie să dai din mâini şi din picioare că vrei neapărat...
Aşadar – va spune cineva – ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă?...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău