Rugăciunea inimii

Cuvioase Părinte, ne vorbeaţi despre rugăciune şi spuneaţi că „cea mai mare valoare o are Rugăciunea inimii”. Spuneţi-ne câte ceva despre Rugăciunea inimii… Cum să o facem? Ştim că există fel şi fel de tehnici, unii duhovnici spun că ea trebuie „lipită de respiraţie”, alţii spun altfel… Cuvioşia voastră cum o faceţi?

Frate drag, astea-s bazaconii. Când te rogi, nu mai ai timp să vezi de unde sau de ce îţi „lipeşti” cuvintele. Sau, ca să spun aşa, poate că ai timp să vezi de unde ti le lipeşti, dar eu nu fac jocuri d-astea cu cuvintele, eu mă rog. Cine vrea să se joace cu vorbele – e treaba lui. Eu nu spun vorbe la rugăciune, ci mă rog. Alţii, dacă voi să recite, sau mai ştiu eu ce, să facă, îi priveşte…

Cum fac? Simplu: mă aşez în rugăciune. Asta-i tot. Mă aşez la rugăciune şi nu am mintea împrăştiată la cum să lipesc cuvintele…

Iar despre Rugăciunea inimii, ce să vă spun? Spun şi eu ce am învăţat de la alţii. Căci spune un Sfânt Părinte: „Când vei vedea că diavolul te va încolţi din toate părţile, aminteşte-ţi că singura ta armă pe care o ai la îndemână şi care te va putea scăpa din mâinile lui este Rugăciunea Inimii!”.

Fraţilor, aşa să ştiţi: la Rugăciunea Inimii nu ajung decât anumite persoane. De obicei aceia sunt cei ce biruiesc cu adevărat patimile trupeşti şi cele sufleteşti. Aces­te persoane, având în ele darul minunat al Rugăciunii adevărate, au momente în care Duhul Sfânt le descoperă Veşnicia.

Mă mai întreabă câte unii: „Cuvioase Părinte, oare mai sunt asemenea persoane în zilele noastre?”. Iar eu ştiu şi le răspund că sunt, sigur mai sunt astfel de oameni, că ei mai există, deşi sunt acoperiţi de smerenie. Căci numai Dumnezeu trebuie să cunoască lucrarea fiecăruia.

Trebuie însă să ştiţi că, cu cât ne vom spune mai des, mai mult, Rugăciunea Inimii, cu cât vom reuşi să ne adunăm mintea şi să nu mai stăm de vorbă cu duhurile, cu atât vom putea odihni în noi pe Duhul Sfânt, iar El va putea izgoni acele duhuri ce caută să ne tulbure.

 “Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului”, Fabian Anton