Rugăciunea mamei te scoate şi de la fundul mării

A venit, nu demult, la mine o femeie de patruzeci şi ceva de ani, care are un mare necaz: fiul ei se droghează. Situaţia este, în cazul ei, una tipică: fiul nu considera necesar sa meargă la medic, nu este apropiat de Dumnezeu şi de Biserică, comunică foarte puţin cu mama şi dispar diverse obiecte din casă. Femeia era toată plânsă, obositiă, chinuită. La prima vedere, situaţia pare fără ieşire.

Cum să încep discuţia în acest caz? Un mare rugător rus, Sfaântul Serafim de Sarov, spunea: „Dobândeste duhul păcii şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău”. Noi nu ţintim spre mii, bineînţeles. În această situaţie concre­ta cel mai important era ca fiul şi cei ai casei să dobândească pacea lăuntrică şi mântuirea. Am spus că este foarte important ca ea sa se roage pentru fiul ei, să-şi reanalizeze viaţa, să se pregăteasca de o spovedanie generală. Trebuie realizată o însănătoşire spirituală a mediului copilului bolnav. Cum se face aceasta? Se sfinţeşte casa, se face cununia cu soţul, dacă aceasta nu s-a făcut până acum şi dacă soţul este pregătit pentru Taină. Fiul trebuie pomenit la slujbe. Toate aceste medicamente spirituale dau un rezultat simţitor.

I-am povestit femeii cazul unui medic, cunoştinţă de-a mea, care bea foarte mult şi avea un mod de viaţă dezlanat. Ce-i drept, cu toate acestea, el iubea bolnavii şi se purta frumos cu ei. Probabil că din acest motiv s-a şi milostivit Dumnezeu de el. Mama acestuia este o femeie profund credincioasă şi numai ea ştie câte lacrimi a vărsat, în rugăciuni la Dum­nezeu, pentru fiul ei. Nu există însă nici o speranţă de îndreptare, familia medicului fiind pe punctul de destrămare. Aşadar acesta era într-o stare gravă şi, de aceea, s-a aşezat pe canapeaua de la trieri, atunci când a văzut icoana Maicii Domnului din calendar. Nu-mi pot explica în ce fel a putut el să se roage, având în vedere starea sa, el, de fapt, nici nu ştia rugăciuni, dar a simţit clar cum „mizeria” i-a zburat din cap. Mi-a povestit că dupa aceea nu s-a mai putut aşeza pe acea canapea. Acest om s-a schimbat într-o clipă. A început să creadă şi şi-a dus şi copiii la biserică. Sigur că a şi încetat să mai bea.

În Scriptură este scris: Dacă vei spu­ne acestui munte să se mute, se va muta… atunci când citim aceasta avem îndoieli, intrebându-ne cum ar fi cu putinţă una ca aceasta. Tocmai de aceea muntele nu se poate mişca, fiindcă nu credem aceasta. Şi Apostolul Petru, având credinţă, a mers pe apă. Îndrăzneşte!, i-a spus Domnul. Petru a intrat, dar, atunci când s-a indoit, a început să se afunde. La fel e şi acest caz al colegului meu, care ne învaţă că nu trebuie să disperăm, ci să credem. I-am spus femeii care venise la mine că nu există vreun moment când ea nu ar fi în Dumnezeu sau fără El. I-am arătat distanţa dintre noi şi am spus: aici este Hristos, fiindcă mă rugasem de dimineaţă, iar Hristos a spus: Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu cu ei. Şi El vede şi aude toate necazurile noastre. Dacă nu schimbă imediat lucrurile din rău în bine, înseamnă că nu atunci este, pentru aceasta, Voia Sa cea sfântă. Dar e posibil ca a doua zi, dacă noi vom fi mai neprihăniţi, pocăiţi, dacă ne vom mai ruga, lucrurile să se schimbe. Vreau să vorbesc aici despre puterea rugăciunii de mamă. După cum se spune în popor: „Rugăciunea mamei te scoate şi de la fundul mării”.

Despre importanţa rugăciunii materne şi despre binecuvântarea acesteia am citit în amintirile Preasfinţitului Serghie (Sokolov), episcop de Novosi­birsk şi Berd, raposat acum. El descria rugăciunile pe care le făcea alaturi de mama sa. Atunci cand se încheiau rugăciunile, mama sa lua binecuvântare de la fiul ei, arhiereul. El o binecuvânta, după care îşi pleca capul, pentru ca mama să-l însemneze cu semnul crucii pe fiul ei, episcopul. Iata cât de impor­tantă este binecuvântarea maternă!

Luându-mi rămas bun, i-am amintit femeii cuvintele Sfântului Apostol Pavel, din Epistola către Corinteni: Credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi.

Şi aceasta se ştie foarte bine din experienţă. Vin câteodata oameni la mine la consultaţie şi situatia lor este atât de gravă, încât pare fără ieşire. Dar, du­pă o jumătate de an, întâlneşti un astfel de om, care îţi povesteşte cum s-a rezolvat situaţia lui. Şi toate acestea li se întâmplă într-o manieră la care nici eu şi nici el nu ne-am gândit. Mila lui Dumnezeu este fără măsură, iar dacă El este implorat cu credinţă, rugăciunea maternă va fi auzită neapărat.

Extras din: “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010