Rugăciunea Sf. Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Viaţa Sf. Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei ne este pildă de trăire duhovnicească şi dăruire, de permanent dialog cu Dumnezeu şi fapte de credinţă care merg până la sacrificiul suprem.
Parinte al iubitului si binecuvantatului Tau Fiu, Iisus Hristos, prin Care am primit cunostinta despre Tine, Dumnezeul Ingerilor si al Puterilor si a toata faptura, al intregului neam, al celor drepti care traiesc inaintea Ta, Te binecuvantez ca m-ai invrednicit de ziua si de ceasul acesta ca sa fiu pus in ceata martirilor la potirul Hristosului Tau spre invierea vietii de veci a sufletului si a trupului, in nestricaciunea Duhului Sfant. Intru care fa sa fiu primit si eu inaintea Ta ca jertfa grasa si bineplacuta precum m-ai pregatit si m-ai descoperit si implinit, Dumnezeule cel nemincinos si adevarat. Pentru aceasta si pentru toate Te laud, Te binecuvantez si Te preamaresc prin vesnicul Arhiereu Iisus Hristos, iubitul Tau Fiu, prin care impreuna cu El si cu Duhul Sfant Ti se cuvine marire acum si in veacurile ce vor sa fie. Amin.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, în anul 2017 va continua Campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”...
Dăruirea părintelui Vasile Boldeanu (33 de ani), din satul gălăţean Cărăpceşti, este o dovadă vie a expresiei „omul sfinţeşte locul“....
BIBLIOTECA CARE AŞTEAPTĂ CĂRŢI DE LA OAMENI CU SUFLET MARE….. ”Biblioteca de Carte Religioasa” din cadrul Uiversităţii de Stat din...
Un expert italian a studia un document din primul secol scris de istoricul roman Marcus Velleius Paterculus , care a...
Biblioteca de carte religioasă, tezaur de carte sacră la Facultatea de Litere. Stop cadru, Mesager din 16 martie 2014. Sursa:...
Această carte se adresează nu numai preoţilor şi slujitorilor Bisericii ci şi tuturor creştinilor ortodocşi şi neortodocşi care vor putea...
Cartea veche şi mănăstirea sunt noţiuni aproape sinonime. Din momentul apariţiei, locaşurile sfinte erau importante centre de cultură, cartea fiind...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău