Rugăciunea Sfântului Patriarh Tihon pentru fraţii prigoniţi
16:40, vineri, 21 februarie, 2025 | Cuvinte-cheie: Patriarhul Tihon, rugăciune, tihon belavin

Doamne Atotmilostive, Dumnezeul puterilor!
Din adâncul sufletului cu smerenie strig către Tine: cu puterea Crucii Tale potoleşte înverşunarea celor ce urăsc şi hulesc Numele Tău Cel Sfânt, pângăresc şi nimicesc sfinţenia lăcaşurilor Tale, prigonindu-i cu sălbăticie pe fiii credincioşi ai Sfintei Tale Biserici.
Tuturor celor ce pătimesc pentru mărturisirea adevăratei credinţe trimite-le în Numele Tău pe Sfinţii Tăi Îngeri, ca să-i întărească pe cei credincioşi Ţie întru purtarea jugului Tău celui bun, sub acoperământul şi mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor Tăi.
Milostive Doamne! Cu inima zdrobită şi cu lacrimi ne rugăm Ţie, caută la plânsul, tânguirea şi rugile tuturor dreptcredincioşilor creştini pătimind de năpăstuirea vrăjmaşilor Tăi.
Şi mai presus de toate întăreşte, Doamne, cu tăria Duhului Tău pe păstorii Tăi, ca să slujească cu dârzenie, în singurătate, chiar până la moarte turma Ta.
Iar pe toţi cei ce pentru Tine au primit sfârşit mucenicesc, învredniceşte-i să împărăţească cu sfinţii Tăi în slava Ta cea veşnică.
Tu, Doamne, Cel ce pe Cruce Te-ai rugat pentru cei ce Te răstigneau şi în ultimul ceas ai primit pocăinţa tâlharului, nu-i pierde pe cei ce s-au lepădat, au hulit şi au asuprit Sfânta Credinţă şi Sfânta Ta Biserică, ci, de este cu putinţă, dăruieşte-le lor bucuria de a Te cunoaşte pe Tine, Dragostea şi înţelepciunea cea Dumnezeiască, şi să-şi sfârşească zilele în pocăinţă adevărată.
Către Tine, Doamne, nădăjduim şi nu ne vom ruşina în veac, căci Tu eşti apărarea noastră, ajutorul şi biruinţa care a biruit lumea, lumina mai presus de orice lumină, bucuria mai presus de orice bucurie, nădejdea mai presus de orice nădejde, adevărata viaţă şi mântuire veşnică, şi Ţie Celui în Treime închinat, slavă îţi înălţăm, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.
Sfântului Patriarh Tihon

Ar fi greu de imaginat care ar fi fost calea Bisericii Ortodoxe Ruse fără Patriarhul Tihon, în acei ani. El...
Moaștele Patriarhului Tihon au fost descoperite în anul 1992, la trei ani după trecerea sa în rândul sfinților. Până atunci,...
Prin mila Domnului nostru Iisus Hristos, Patriarhul Tihon, ucenicul şi pătimitoriul Lui, merg la moarte mucenicească pentru Hristos şi credinţa...
Sfântul Ierarh Tihon (Vasile Ivanovici Belavin pe numele său de mirean) s-a născut în familia unui preot evlavios din satul...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul