Rugați-vă pentru că numai prin rugăciune vom putea trece peste greutățile acestui veac
15:30, sâmbătă, 3 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: părintele Justin Părvu, rugăciune, Rugaţi-vă neîncetat

Este foarte greu la ora aceasta, că lumea stă în această nedumerire și așteaptă să i se spună să se limpezească odată pentru totdeauna, că toată starea aceasta a epocii cipurilor este stare diavolească, de aceea trebuie să ne păzim din tot dinadinsul, pentru că este vorba despre atacarea vieții spirituale. Până la ora aceasta nu este vorba la noi în țară să cedăm o parte, […] de data aceasta nu mai este vorba despre cuceriri de teritorii sau avantaje financiare, este vorba despre a împingerea unei națiuni ortodoxe […], împingerea în iad, în pierzarea spirituală.
De aceea să fiți foarte atenți, dacă nu vi se spune în biserică, sunt plătiți la ora aceasta oameni care să tacă, și dumneavoastră prin Duhul Sfânt, prin harul lui Dumnezeu simțiți mult mai mult oaia decât stăpânul, decât ciobanul.
Vor veni vremurile când veți fi vânduți de ciobani, de păstorii voștri, vor vedea păstorii cum vă sfâșie în ocol „fiara sălbatică” (diavolul prin patimi), și nu vor veni să vă apere. Să știți că sunt vremurile acestea apocaliptice, care le întâlnim, și vor fi grele. Dumneavoastră să vă păstrați sufletele, să le dați lui Dumnezeu așa cum le-ați primit, nu avem două suflete ci avem unu și acela trebuie să-l păstrăm, să-l dăm așa cum l-am primit, înaintea judecății lui Dumnezeu.
Ispitele sunt mari. […] Va veni vremea când satana se va încorona la Ierusalim, de către Patriarh, de către arhierei și preoți. Să nu ve temți de lucrul acesta, pentru că lucrul acestea trebuie să se împlinească. Va fi încoronat satana. Să nu cumva să vă micșorați în credința dumneavoastră, dacă nu vi se spune în fața altarului ceea ce trebuie să vi se spună.
Sunt vremuri foarte grele, păstorul poate să te vândă, poate să te trădeze, poate să te dea fiarelor sălbatice, dar tu trebuie să mergi pe calea părinților, și crezului pe care l-ai primit și l-ai moștenit de la bunicii și strămoșii tăi. Să nu vă fie nimic nou în viață, s-au învârtit toate valorile acestea la ora actuală, minciuna domnește peste tot, este tot pe pământ pe căi greșite.
Rugați-vă pentru că numai prin rugăciune vom putea avea harul lui Dumnezeu și lumina pe care trebuie să mergem noi. Nimic altceva nu ne mai scoate decât sfânta rugăciune. […]
Drumul creștinismului nu este muzică ușoară, nici mașini, nici lux, nici mare […], viața creștină este greutate și povară, cruce, spirit, durere, […]. Așa se pregătește creștinul pentru Înviere. […]
A venit vremea să dăm și noi, pentru că Hristos a dat pentru noi, acum trebuie să dăm și noi picătura de sânge. Nu trebuie să ne înspăimântăm că vine sfârșitul – vine sfârșitul! – dacă am murit, am murit, trebuie să murim! Dar cum ne găsește acest sfârșit, asta-i! Cum îl întâmpinăm noi (sfârșitul)? Prin pregătirile noastre! Încă sfârșitul nu-i, har Domnului, încă mai este, templul lui Solomon nu s-a zidit, evanghelizarea poparelor nu s-a făcut, războiul ăsta care o să vină, încă nu a venit. Dar oricum niște evenimente, criza asta care a venit, este judecata lui Dumnezeu, judecata faptelor noastre, au venit vremurile astea de sărăcie.
Adaptat: Pavel Focșa
Sursa: Părintele Justin Pârvu – Despre falșii păstori – înregistrare video

„În Slujba Binelui: „Părintele Justin Pârvu este foarte viu și astăzi” – moștenirea spirituală și impactul pe care părintele Justin...
Dr. Prof. Vasile Astărăstoae: „Părintele Justin Pârvu este canonizat prin recunoaștere populară” Sper să nu cad în păcatul trufiei cu...
Renumitul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu s-a născut în data de 10 februarie 1919. Pentru convingerile...
„Dumnezeu ne-a învrednicit să avem un copil” Acum trei ani și jumătate am venit la părintele Justin pentru a lua...
Islamiştii şi „rasa galbenă” se vor alia împotriva Europei şi a creştinilor, spre instaurarea unei noi ordini mondiale şi pentru...
Mai mulţi politicieni de primă importanţă, în frunte cu preşedintele României, au tot declarat în ultimii ani că Unirea Basarabiei...
– Părinte, trei dintre cei mai importanţi stîlpi ai naţiunii noastre – Familia, Şcoala, Armata – sînt şubreziţi de atacurile...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău