Rugaţi-vă puţin, însă aşa cum trebuie

Mă rog rău, sunt leneşă la învăţat psalmi, m-am lăsat aproape de tot; ce să fac?

Aceasta poate avea urmări rele: nepăsarea faţă de lucrurile lui Dumnezeu se poate preface în nărav, şi atunci adio cucernicie. Trebuie să prevenim lucrul acesta.

Binevoiţi să faceţi astfel: învăţaţi psalmii când veţi avea chef, alegându-i pe cei pe care îi înţelegeţi mai bine şi care vă merg mai mult la inimă. Şi mai bine va fi dacă nu îi veţi învăţa totdeauna în întregime, ci stihurile care vă rămân mai uşor în suflet, cum ar fi: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte; nu întoarce faţa Ta de la mine; unde mă voi duce de la Duhul Tău? şi aşa mai departe. Spuneţi-le apoi pe dinafară întorcându-vă mintea spre Dumnezeu în timp ce vă faceţi treburile… Puteţi „scrie“ aceste versuleţe pe orice pas pe care îl faceţi – şi veţi fi ca într-un veşmânt frumos, îmbrăcată în cuvântul lui Dumnezeu…

Dimineaţa moţăiţi, şi, ca atare, nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală… Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minuţele, dimineaţa. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu… Dumnezeu este aproape şi de dumneavoastră, măcar că dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte… Daţi-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme… fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele… Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărei nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi…

Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi…

Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea Dumneavoastră va fi, atunci, adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare.

Extras din Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Sophia, 2012