Rusia, SUA, UE? sau HRISTOS?

Deunăzi am purtat o discuţie aprinsă cu unul dintre cei mai activi şi prezenţi oameni de atitudine creştin‑ortodoxă din mediul virtual. Om de forţă intelectuală, deschis, sincer, dar foarte pătimaş. Şi patima lui pare a avea o sursă clară de angoasă: amestecul lumilor şi valorilor, fenomen la care suntem din plin părtaşi. „Amestecul lumii, nivelarea ei este antihristică”, spune amicul meu şi are perfectă dreptate. De aici însă şi până la a împărţi pe Facebook dreptatea politică şi istorică e cale lungă…

În esenţă, omul nostru îl vede pe diavol la Apus, în timp ce Răsăritul e populat cu îngeri. Statele Unite şi UE sunt dracul pe pământ, iar Rusia – poporul rus – un neam de soi, care a făcut şi va face bine jur‑împrejurul lui. Ei bine, dacă în mediul virtual aceste împărţiri brutale sunt permise, ba chiar aduc şi like‑uri, în viaţa reală ele mi se par totuşi contraindicate. Mai ales dacă te poziţionezi într‑o latură mai reflexivă a lui „poate că da, poate că nu” eşti automat exilat în categoria inconştienţilor sau a vânduţilor, a mainstream‑ului euro‑atlantic, a celor care pun botniţă adevărului. Personal, nefiind o persoană predispusă la exces atitudinal, mă simt stânjenit să mai afirm ceva în faţa siguranţei cu care susţinătorii acestei viziuni sunt înarmaţi. În faţa atrăgătoarei teorii a conspiraţiei prin care nouă, românilor, ne este exonerată orice culpă istorică ce mai poţi spune? Eşti trimis în tabăra lui Lucian Boia, cu ştampila de „vândut” ori „prost” lipită de frunte.

Lăsând neajunsurile personale încasate în urma unor astfel de discuţii, nu pot afirma public decât următoarele convingeri proprii, supunându‑mă riscurilor de rigoare:
‑ americanii pe care i‑au aşteptat bunicii noştri nu mai sunt, nici pe departe, cei care au aterizat acum, după 50 de ani, la Deveselu;
‑ UE este un „rău necesar”, însă Europa rămâne, cu toate acestea, singura civilizaţie posibilă în care eu unul mă pot simţi, după prima jumătate din viaţă trăită în dictatură, om împlinit cât de cât; am călătorit în lumea largă şi de fiecare dată m‑am întors mai întărit în convingerea că această construcţie europeană (acum ea se cheamă UE , dar a
avut şi alte denumiri) este singura în care resimţi efectele mitului fondator (de trei ori milenar) al acestei structuri: credinţă, ordine, libertate, bunăstare şi siguranţă;

‑ fanatismul grecesc antioccidental, rezultat din confruntarea istorică cu un Apus catolic şi războinic, mă priveşte ca român numai într‑o oarecare măsură; trebuie să ţinem cumpăna adevăruluiistoric dreaptă şi să vedem şi ce au făcut grecii cu noi când le‑am fost, vreme de 200 de ani, colonie bisericească;
‑ vecinii nu ţi‑i alegi, de bună seamă, însă nu pot accepta ideea că sârbii sunt cei mai buni colegi de graniţă ai României, iar restul nişte ciumaţi ai proximităţii noastre – vezi prigoanele la care sunt supuşi cei 300.000 de
români din Timoc şi din Voivodina de azi, în 2015;
‑ Rusia nu este o alternativă la secularizarea accelerată care domină lumea occidentală, pentru simplul fapt că ruşii ambalează doar acest mesaj şi mimează acest ethos pentru a‑şi urma cu încăpăţânare linia trasată de Testamentul
lui Petru cel Mare; credinţa este ca o haină pentru oamenii lor politici: o îmbracă sau o leapădă, în funcţie de interesul de moment; ei bine, acum au redevenit ortodocşi!
‑ de fiecare dată în istorie când ne‑am apropiat prea mult de muscali ne‑am ars rău. Şi acum ne‑am fript cu Basarabia, aşadar despre ce tot vorbim?!

Ca să pun punct acestui text, care păcătuieşte prin scurtimea şi simplificările lui inerente (argumentele sunt lungi, am extras doar esenţa), spun că România şi Biserica ei Ortodoxă au avut o şansă istorică reală şi cuantificabilă în măsura în care am primit formele europene pe aluatul nostru sufletesc răsăritean, în măsura în care am fost ortodocşi în plină Europă (nu în afara ei), în măsura în care am construit ceva prin noi înşine cu ochiul critic şi lucid aţintit asupra unor modele care au făcut performanţă la alţii. Cu alte cuvinte, suntem o civilizaţie unică, dar de sinteză, de dialog, de întâlnire – şi numai în asta constă forţa noastră! În clipa istorică în care ne vrem doar europeni
ai Apusului, vom muri sufleteşte. În secunda în care vom opta numai pentru răsăritul pravoslavnic, vom pieri dizolvaţi în masa amorfă a Eurasiei. În momentul în care Îl slăvim pe Împăratul nostru Hristos, Domnul păcii, atunci am ales partea cea bună, căci Hristos asta este: frumuseţe a lumii, statornicie şi bun‑simţ. De care românii au dat
dovadă din plin, cel puţin până acum!

RĂZVAN BUCUROIU, http://www.lumeacredintei.com/