Cum s-a dovedit părintele Rafail a fi un Înger
15:23, duminică, 1 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: inger, liturghie, Nesfinții sfinți, povestiri, preot

După regula Sfinţilor Apostoli, preotul care a lovit un om este supus pedepsei canonice şi oprit de la sfânta slujire.
S-a întâmplat în anul 1977. Pe atunci părintele Rafail era un ieromonah destul de tănăr, nu de mult hirotonit la Mănăstirea Pecerska din Pskov. Odată, într-o dimineaţă însorită de vară, având o minunată dispoziţie sufletească, a intrat în biserica din peşteră cu hramul Adormirii ca să slujească Sfânta liturghie. Şi cei dintâi oameni pe care i-a văzut acolo au fost trei huligani beţi. Unul dintre ei, în hohotele de râs ale prietenilor, îşi aprindea ţigara de la candela din faţa icoanei Maicii Domnului.
Despre cele ce au urmat mai departe, după cum însăşi părintele Rafail a spus, îşi aminteşte vag. După cum au povestit apoi enoriaşii, martorii acestei scene, tânărul ieromonah l-a apucat pe fumătorul acela vesel de braţ (iar părintele Rafail era înzestrat cu o remarcabilă forţă fizică), l-a târât afară, în pridvorul bisericii şi i-a tras o lovitură, pe care şi astăzi şi-o aduc aminte martorii oculari…Şi în acel moment părintele Rafail şi-a revenit în fire.
Ca într-un film derulat încet-încet, el a văzut cum nefericitul huligan s-a desprins de la pământ, a zburat peste pridvor şi, prăbuşindu-se la pământ a rămas nemişcat…
Speriaţi de moarte, tovarăşii lui s-au repezit la el şi, uitându-se înspre părintele Rafail, l-au târât de mâini pe prietenul lor afară din biserică, spre porţile mănăstirii. Iar părintele Rafail, dându-şi seama că s-a întâmplat un lucru ireparabil şi că din clipa aceea nu mai putea sluji Sfânta Liturghie, s-a luat cu mâinile de cap şi a alergat cât îl ţineau picioarele la chilia părintelui Ioan, duhovnicul său.
Părintele Ioan în ceasul cela îşi săvârşea pravila monahicească de rugăciune. Dând buzna în chilia stareţului, fără să bată la uşă, părintele Rafail s-a prăbuşit în genunchi înaintea lui. Deznădăjduit, i-a destăinuit fărădelegea sa şi a început a-l implora să-i ierte acest păcate şi să-i spună ce să facă.
Iar părintele Ioan l-a ascultat cu atenţie şi l-a dojenit cu asprime pe ucenicul său:
– De ce ai venit sub epitrahilul meu? Nu tu l-ai lovit, ci Îngerul!
Cu toate acestea, i-a citit părintelui Rafail rugăciunea de dezlegare, i-a dat binecuvântare şi l-a trimis să slujească Sfânta Liturghie.

Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului...
Dumnezeu a rânduit doi îngeri poştaşi. Unul dintre ei se odihnea mereu pe un nor, iar celălat era mereu în...
Niciodată, nu uitați că viața pământească ne este dată doar ca să ne pregătim pentru viața veșnică, căci după cum...
Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în brațe, tu știi ce vezi acolo? Cerul și pământul! Cerul este...
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre războiul desfrânării. Un frate era în mare război şi supărare de gândurile desfrânării...
Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer şi pe...
Iată, azi dimineață a venit o mamă cu fiul ei. A venit de mai multe ori și s-a plâns că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău