Să confirmăm credința noastră prin fapte concrete

 Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor

şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit

(Luca 19, 8)

Lucrurile în viață nu întotdeauna sunt ceea ce par. De multe ori ne-am convins că aparențele înșală.

Vameșii despre care de atâtea ori se vorbește în Noul Testament erau niște colectori de taxe, angajați ai guvernării romane care aveau rolul de a da Cezarului ceea ce este a Cezarului. Iudeii îi priveau ca pe niște slugi ai cotropitorilor, îi tratau cu dispreț și ură desăvârșită. Vameșii în mentalitatea iudeilor erau asociați cu păcătoșii, dar erau temuți – în spatele lor erau legionarii.

În acea vreme societatea iudaică era încinsă de spirite apocaliptice. Era încă vie memoria vitejilor frați Macabei care au condus revoltele iudeilor împotriva cotropitorilor cu aproximativ două veacuri înainte. Duhul revoltei și al nemulțumirii bântuia cetățile, ici colea se iscau lideri populari care chemau la război sfânt. În piețe hoinăreau indivizi cu pumnale ascunse pe sub haine – li se spunea sicari, de la cuvântul sica, pumnal folosit de iudei. În general, iudeii erau cunoscuți pentru mânuirea abilă a pumnalelor.

Toți îl așteptau pe Mesia, eliberatorul, care va aduce ordine în masele bulversate și va elibera poporul lui Israel. Când Mântuitorul Iisus Hristos a început predica, mulți dintre iudei au mers după El. Faima lui Hristos mergea înaintea Lui. În una din acele zile, un om cu numele Zaheu, mai-marele vameșilor, cum ne istorisește Sfânta Scriptură, a văzut o procesiune mare, și, întrebând ce este, a aflat că vine Iisus din Nazaret. A urcat într-un smochin ca să-l vadă mai bine, întrucât era scund.

Când Iisus s-a apropiat de el, i-a zis: ”Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Zaheu s-a bucurat foarte mult, a coborât și a alergat acasă pentru a pregăti o masă pentru marele Oaspete. Văzând, însă, că Învățătorul a intrat în casa unui vameș, mulți s-au tulburat și au murmurat. ”Un proroc ar ști, cu siguranță, ce fel de om este acesta”, își spuneau ei în gând. Într-o situație asemănătoare, vizitând casa unui alt vameș pe nume Levi Matei, Hristos răspunde acestor murmurări și incertitudini că nu cei sănătoși, ci cei bolnavi au nevoie de doctori (Matei 9, 12; Marcu 2, 17).

Zaheu, văzând câtă milă și dragoste i-a arătat Domnul, exclamă că este pregătit să-i despăgubească împătrit pe toți cei pe care i-a nedreptățit vreo dată. Mai mult, este pregătit să împartă săracilor jumătate din averea rămasă.

Dragii mei, vedeți cum lucrează pocăința în om? Vedeți care este rodul cercetării omului de către Dumnezeu? Domnul nu se impune nimănui, stă smerit și bate la ușa inimii noastre, doar să deschidă cineva. Și cine va deschide, El va intra și va cina împreună cu acela: ”Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20).

Cel care fusese disprețuit de toată lumea, a deschis ușa, a răspuns, în ecou, dragostei lui Dumnezeu. Fostul vameș Zaheu a împlinit cuvântul lui Hristos: ”Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Matei 16, 24; Marcu 8, 34; Luca 9, 23).

Acest fragment Evanghelic se citește de fiecare dată când se face sfințirea unei locuințe. În cel mai elocvent mod istorisirea dată ne îndeamnă să ne sfințim sufletele prin roadele pocăinței, să confirmăm credința noastră prin fapte concrete.

Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu ale Cărui răni noi ne-am vindecat, să ne miluiască și să ne mântuiască pe toți. Amin!

Preotul Constantin Cojocaru