Să depăşim slăbănogirile noastre!

Iată-ne ajunși în Duminica Slăbănogului, încercând să retrăim minunea săvârşită de către Hristos asupra unui slăbănog care de 38 de ani îşi aştepta vindecarea la o scăldătoare miraculoasă (Ioan 5, 1-15). Un om neputincios, dar plin de nădejde, stătea în aşteptarea minunii. Doar atunci când „nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare” (Romani 8, 25).

Probabil, oamenii de astăzi n-ar aştepta, unii chiar nu aşteaptă şi îşi curmă viaţa, alţii suferă, dar nu liniştit, ci văicărându-se şi scufundându-se într-o profundă deznădejde.

Doar credinţa, nădejdea şi dragostea îl fac pe om apt să spargă gheţarii vieţii, să treacă munţii încercărilor şi să iubească viaţa ca dar dumnezeiesc.

Ne-ar trebui şi nouă credinţa tatălui ce avea copil cu duh mut, prezentat într-o altă pildă evanghelică, care, la vederea Domnului, a exclamat cu înflăcărare: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9, 24) Şi l-a ajutat.

Cine, fiind în neputinţă, n-ar vrea Domnul să-I spună asemenea slăbănogului: „Scoală-te, i-aţi patul tău şi umblă… iată că te-ai făcut sănătos”?! Ba mai mult, adesea Dumnezeu săvârşeşte cu noi numeroase minuni, noi însă uităm de unde vine vindecarea şi ajutorul şi nu-I mulţumim pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră. Uităm de cele spuse în continuare de Domnul slăbănogului şi, prin el, nouă: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău”.

Omul este slab cu adevărat dinlăuntru. Să zidim sufletele noastre dărâmate prin atâtea păcate şi vicii care cuprind viaţa noastră! Să dăm voie virtuţii să-şi facă lucrarea luminătoare, devenind oamenii certitudinii, ai iubirii, ai modestiei … ai înţelepciunii.

Unii încearcă să depăşească anumite neputinţe trupeşti, neînţelegând că izvorul acestora e lipsa imunităţii duhovniceşti. Cât de minunat ar fi ca lumea să înţeleagă că fără de Dumnezeu nu se poate face mai nimic, căci zice Domnul: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5).

Actul mântuirii vieţii noastre presupune efort uman, dar şi har divin. Să muncim şi să ne rugăm, nădăjduind întru Cel de Sus, şi vom depăşi toate neputinţele noastre, căci „la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 37).

  Preot Octavian Moșin

Material publicat în ziarul „Literatura și Arta”