Să învățăm de la copii!
10:00, sâmbătă, 28 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: biserica, cer, copii, credinta, despre Dumnezeu, ingeri, lasat

„Călugării şi-au făcut meserie din rugat, deoarece ei au văzut că nu poate exista o meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu!” (9 ani);
„Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi, pentru că Îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua; ei s-au obisnuit sa tacă mult, ca să-L asculte, fiindcă nu-L pot întrerupe tocmai pe Dumnezeu…” (8 ani);
„Biserica e sfântă şi rămâne sfântă, chiar dacă intră in ea mulţi păcătoşi, că Biserica de aia e făcută, ca păcătoşii ce intră să-si facă acolo antene pentru Dumnezeu…” (12 ani);
„Dumnezeu se întelege mai uşor cu copiii mici, cei mici având suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele, de nici n-ai unde sa stai…” (10 ani);
„Biserica nu iubeşte plăcerea, fiindcă plăcerea te aduce să spui mereu că mai vrei, pe când mulţumirea te aduce să spui că-ţi ajunge!” (9 ani);
„Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, fiindcă atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul. Şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care îl primeşti, pentru că ar strica toată bucuria…” (10 ani);
„Nu e bine să stai cu păcatul în tine; trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcat…” (10 ani);
„Preoţii vin în casele oamenilor, înainte de Paşte si Crăciun, ca să sfinţească toate camerele, să le cureţe cu agheasmă, care e un foarte bun curăţitor impotriva dracilor…” (11 ani);
„Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare, ci să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu!” (11 ani);
„Cei care nu-L găsesc pe Dumnezeu sunt cei care Îl caută din interes…” (12 ani);
„Milostivul e rar, fiindcă mila n-o găseşti pe toate drumurile; ea trebuie cultivată….” (14 ani);
„Altarul este partea din Biserică în care preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu!” (10 ani);
„Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu Cerul în ele…” (13 ani);
„Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrată, să nu facă vreun rău, nici măcar din greşeală; că poate, cine stie, când se ridică la Cer, să nu inţepe cu vreun colţ o pasăre in zbor!” (13 ani);
„Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul!” (15 ani);
„Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeste pe toţi oamenii deopotrivă, fiindcă de te desparţi de El şi mai târziu te întorci tot la El, nu ţine supărare şi te ajută la fel, ca pe cei care au fost tot timpul cu El…” (11 ani);
„Inima bate, bate până se stinge; că inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou în Cer!” (9 ani);
„Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, deoarece ar fi ca si cum mi-ar cere să-mi schimb părinţii…” (9 ani);
„Dacă îi ascultăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul…” (11 ani).
Extrase din revista Familia Ortodoxa


După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău