Să luptăm şi să fim sinceri: vălul urât dispare şi bucuriile mari nasc

Să luptăm şi să fim sinceri: vălul urât dispare şi bucuriile mari nasc. Viaţa merită trăită pentru că are bucurii, are lumină. Cu o condiţie însă: să nu o trăim periferic, să o trăim în adâncime, în esenţă.

Viaţa nu este ceva abstract, produs al minţii noastre; ea este ceva concret, este o realitate. Viaţa există în cosmos. Viaţa este tendinţă, este creaţie, este armonie. Viaţa este schimbare şi totuşi permanenţă.

Raţiunea nu poate să o cuprindă; nu poate, pentru că ea este în viaţă. Raţiunea fragmentează, distruge viaţa. Viaţa cuprinde raţiunea.

Sfera vieţii este mai mare decât a raţiunii. Când spunem viaţă, afirmăm toate elementele şi însuşirile existenţei, adică: realitate, echilibru şi armonie; raţiune, libertate şi creaţie. Fiinţa noastră trebuie să se aplece asupra vieţii. Aşa se împlineşte.

Pentru a trăi şi a cuprinde înţelesul a tot ce este trebuie să avem simţul şi sensul vieţii. Aici stă o taină a lumii: ce este viu străjuieşte existenţa, fiindcă şi ceea ce credem că este mort de cele mai multe ori este viu.

Viaţa este taină nepătrunsă. De aceea, ea nu se analizează, nu se exprimă în vorbe, ci se trăieşte pur şi simplu. Acela care trăieşte cu adevărat ştie ce este viaţa.

Să învăţăm a cunoaşte. Cunoaşterea înseamnă cuprinderea întregului deodată, înseamnă experienţă nemijlocită. A cunoaşte înseamnă a fi în viaţă în înţeles metafizic, nu biologic.

Din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 122-123