,,Să mânecăm cu mânecare adâncă și în loc de mir cântare să aducem Stăpânului…”
9:36, joi, 4 mai, 2023 |

Clopotele sfintelor locașuri de închinare ne vestesc marea bucurie a Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După șapte săptămâni de post și rugăciune, inimile drept-credincioșilor creștini se veselesc din nou întru slăvirea Celui ce ,,cu moartea pe moarte călcând” a Înviat a treia zi, dăruind lumii viață veșnică.
În perioada 18 aprilie–1 mai, cu Binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și cu implicarea directă a Protopopului Iulian Rață, s-a desfășurat Festivalul Cântecului Pascal în cele șase sectoare ale Vicariatului.
Învierea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Iar odată cu organizarea acestui eveniment în cele șase sectoare au fost puse bazele unei puternice temelii, unui parteneriat dintre cultură și religie în scopul promovării tradițiilor și obiceiurilor creștine.
Aducem sincere mulțumiri tuturor Colectivelor Artistice și Corurilor Bisericești ce s-au implicat activ în promovarea frumosului.
Material realizat de
Prot. Valeriu Catana,
Președintele Sectorului Cultură a Vicariatului de Orhei





























În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc