„Să ne întâlnim la uşa raiului!”
14:50, joi, 17 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: maica domnului, paisie olaru, rai, sfaturi duhovnicești

Părintele Paisie era înainte de toate un părinte al iertării şi al binecuvântării, când era prea obosit (uneori în posturi nici nu se mai putea scula de pe pat), tot timpul binecuvânta. Cum auzea uşa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu…”. Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale.
La despărţire, Părintele Paisie adresa obişnuitul său salut: „Să ne întâlnim la uşa raiului!”. Unii dintre ucenici îl întrebau: „Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa raiului?”.
Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe: „Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greu! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă» şi Măicuța Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire.
De aceea în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Bunei Vestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare”.
Extras din Părintele Paisie Olaru – povățuitor spre poarta Raiului, Editura Doxologia, p. 101-102

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacele şi icoasele: Condac 1 Ţie, Maicii Lui Dumnezeu şi Împărătesei celei...
Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces este...
Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrând să-Și pregătească biserică însuflețită și casă sfântă spre sălășluire Lui, trimițând pe îngerii...
O minune contemporană a Maicii Domnului care a schimbat destinul unei vieți – Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 16 noiembrie 2025....
Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de...
Icoana Maicii Domnului Kazanskaia îl însoţeşte pe credincios, în Rusia, pe întreg parcursul vieţii. E socotită cel mai preţios dar...
Condac 1 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului,...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice