Să nu deznădăjduim
18:34, marți, 25 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: bucurie, deznadejde, speranta, vitamine duhovnicesti

Să respectăm cu stricteţe două reguli de viaţă: să nu deznădăjduim niciodată şi nici să nu-i facem pe alţii să deznădăjduiască. Să nu cutezăm să deznădăjduim, pentru că starea noastră sufletească se poate răsfrânge şi asupra celor din jur şi gândurile noastre negre i-ar putea face să-şi piardă speranţa în viitor şi puterea de a lupta cu ispitele. Mai bine să tăcem, decât să dăm glas dinainte temerilor noastre. Dacă inima ne este plină de bucuria speranţei, ne vom putea spune cu glas tare credinţa şi bucuria pe care ni le-a dat Domnul, ceea ce se va răsfrânge, ca o binecuvântare, asupra celor din jurul nostru.
Să nu uităm că, într-o zi mohorâtă, în spatele norilor străluceşte, soarele şi, aşteptând cu răbdare, ca el să apară din nou pe cer, să nu ne îngăduim niciodată să cădem în disperare. Disperarea ne retează orice avânt, ne face să ne simţim slabi. Să privim cu curaj înainte, căutând mereu un punct luminos. Domnul ne va călăuzi speranţele, iar viaţa din jurul nostru ni se va părea mai veselă, mai luminoasă şi mai frumoasă.
Extras din Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 372

Eu nu îl voi ierta niciodată, să cadă în genunchi, în fața mea, că tot nu îl iert, aud uneori....
Când cineva este gol de Hristos, atunci vin o mie şi o sută de altele care îl umplu: pizmă, ură,...
Chiar și în cea mai inacceptabilă și dureroasă situație există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru o...
Ceea ce lucrează doctorul folosind medicația şi cauterizarea, Dumnezeu lucrează cu focul purificator al necazurilor, cu medicația amară dar taumaturgică...
Vasilios Karoghianis, cardiolog, Atena În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și...
De ce oare sfinţii se rugau neîncetat; de ce oare creştinului i se porunceşte să se roage neîncetat? Pentru a...
Mâncând, crezui că te supăr cu lăcomia Şi-mi pedepsii în ajunări păcătosul pântec. Pe urmă, că nu-ţi place jocul, bucuria:...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău