„Să nu facem din mâncare idol” – despe patima îmbuibării pântecelui

„Nu doar cu pâine trăieşte omul”…Dar pentru mulţi mâncarea este deseori pe primul plan. Trupul are parte de mare grijă: este îmbrăcat, hrănit, pe când sufletul este doar uneori alimentat cu rugăciunea şi citirea cărţilor duhovniceşti.

Esenţa păcătoasă a trupului necesită îngrijire şi voi vă supuneţi chemării ei. Mai întâi, gândurile sunt îndreptate spre ceea ce trebuie să gătiţi, iar apoi apare dorinţa de a mânca tot. Cu cât mai multă mâncare există în frigider, cu atât e mai mare pofta de a mânca! O existenţă fără saţ.

Imaginaţi-vă un monstru care stă şi cere permanent mâncare şi lui i se aruncă mâncarea. Monstrul este mintea ta, deoarece când apare pofta de mâncare, ea apare în minte, stomacul nedorind să mănânce. Cum să înveţi să nu cazi în această capcană a chemării de a mânca. Ţine minte cuvintele lui Iisus şi imaginează-ţi acest monstru. Nu fi om vechi, pentru că mâncarea este un idol.

Cum să învingi această patimă? Nu toţi sunt capabili de înfrânare strictă, dar nici nu trebuie să întreci măsura, căci te poţi îmbolnăvi. Trebuie să găseşti un echilibru, adică mijlocul.

Urmăreşte mai întâi să mănânci conform regimului. Determină orele optime pentru a lua masa şi respectă-le. Să ştii ca aşa ţii dat de la Dumnezeu – să fie ordine în viaţa ta fizică – totul la timpul său. Şi trupul tău trebuie să ştie că tu ai grijă de el, dar la anumite ore.

„Cel întunecat” te va intimida şi ba vei privi la ceas, nemaiavând răbdare, ba îţi vei spune că nu e nimic dacă mănânci cu jumătate de oră mai devreme, etc.  Dar să ştii că tu oricum trebuie să respecţi regimul alimentar, şi dacă vine ora, iar tu eşti ocupat, pregăteşte cel puţin nişte apă să bei sau mănâncă cât de puţin, pentru a respecta regimul. Astfel, îţi vei obişnui organismul să primească hrana la anumite ore, şi la altele el nu-ţi va cere mâncare.  Stabileşte un interval de timp pentru a mânca, de exemplu o jumătate de oră.  La început va fi greu, dar să-ţi spui că în toate e ordine, aşa că obişnuieşte-te. Dumnezeu aşa a predicat prin Apostolul Pavel : „grija de trup nu o transformaţi în poftă”.

Următorul sfat : mănâncă câte puţin, deseori omul se grăbeşte atunci când mănăncă şi astfel mănâncă în plus. Dar tu mănâncă încetişor, mestecând bine, căci pentru trup va fi un folos, şi vei mânca mai puţin.

Străduieşte-te să eviţi produsele cu gust delicat, care-ţi provoacă dorinţa de a te desfăta cu ele. Mâncarea trebuie să fie simplă şi folositoare.

Când trupul conduce cu dorinţele sale sufletul, „cel întunecat” vede aceasta şi nu trebuie deloc să se forţeze –  el îţi dă doar prima intenţie, care imediat se uneşte cu trupul, căci nu duhul conduce, ci trupul.

Imediat ce-ţi vine greu să respecţi aceasta – cheamă-l pe Dumnezeu până când „cel întunecat” se va retrage, iar sufletul se va ruşina. Trebuie să-ţi controlezi pornirile, şi pentru a nu uita aceasta, gândeşte-te că şi atunci când mănânci Dumnezeu e alături, iar tu îţi îmbuibi pântecele.

Urmăreşte-ţi trupul. Dacă simţi că începe să facă nazuri – ba vrea ceva gustos, ori vrea pur şi simplu să se odihnească în faţa televizorului, ba altceva – să ştii că el scapă de sub controlul duhului. Nu începe să-l alinţi, ci aminteşte-ţi cât este de uşor în timpul postului. Şi sufletul imediat îi va da ordin să se liniştească. Iar dacă nu se va linişti, atunci pedepseşte-l, declară-i post timp de 24 ore, un post aspru, sau pune-l să îndeplinească o muncă fizică grea.  Dar nu exagera, să ştii măsura în toate.

Faţă de trupul tău trebuie să ai o atitudine nu ca faţă de un duşman (ceea ce ţi-a dat Dumnzeu nu poate fi duşmanul tău), ci ca faţă de prieten, dar să-i explici că trebuie să te îngrişeşti şi de încă un element al firei tale – de suflet, mai ales că ele este mai important.

Întotdeauna cere-I Domnului această putere – armonia. Fără ajutorul Lui nu te vei  descurca. Povesteşte Domnului despre orice problemă care strică această armonie, şi povestind-o, adică devenind conştient de ea, Domnul ţi le va descoperi pe toate şi te va ajuta,

Când simţi senzaţia de foame, aceasta nu este o manifestare a patimii, deaceea necesitatea respectivă trebuie satisfăcută, dar fără saturarea peste măsură. Însă dacă această senzaţie de foame lipseşte, iar dorinţa de a mânca ceva există permanent, aceasta e deja lucrul patimii.

În asemenea momente ţine minte şi repetă un lucru: orice patimă e neplăcută Domnului şi dacă tu te vei desfăta cu ea, aceasta e o trădare a lui Dumnezeu, şi iarăşi roagă-l pe Dumnezeu să alunge vrăjmaşii. Exprimă-ţi mereu dorinţa de a nu te supune lor şi de a nu te asemăna cu ei.

 Extras din

Pentru cei ce cred în Dumnezeu şi nu ştiu ce au de făcut cu credinţa lor mai departe/ Nika

Chişinău „Cu drag” SRL 2011, p.179-181