Să nu faceți nimănui supărare și să nu vă supărați pe nimeni

Știm cu toții ce este supărarea, fiindcă am supărat și am fost supărați. Fără să își dea seama, oricine supără și oricine se supără se rănește pe sine însuși, întrucât se lipsește de soarele dragostei.

Cel ce supără pe altul își rănește nu numai sufletul, ci și trupul: emoțiile rele nasc în om o încordare dureroasă a trupului, care se răsfrânge asupra metabolismului și dereglează viața. Cel ce face altuia supărare își face, în primul rând, supărare sieși. Și cel care se supără este însă nechibzuit și se rănește pe sine însuși. Trebuie să ne apărăm de supărări cu scutul luminii, să nu le dăm atenție și – un lucru mai înalt încă – să opunem supărării dragostea, blândețea, mărinimia. Învățați-vă de la Mine, a spus Hristos Mântuitorul, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Iată drumul simplu spre fericire, la care omul se gândește adesea fără să știe căi către ea.

Supărarea poate să fie inconștientă. Oamenii îi supără pe alții din trufia care dorește să înjosească, din răzbunare, din răutate. Îi supără pe alții din lăcomie, invidie, vanitate, egoism, uneori pur și simplu din lipsa sensibilității sufletești și din neatenție morală.

… Omul îl supără pe om prin reaua (sau insuficient de buna) sa voința. Și toate aceste nenumărate supărări „moleculare”, tot răul nostru personal și obștesc dau naștere în lume norilor negri ai conflictelor, războaielor și omorurilor, de care se cutremură omenirea și din pricina cărora poate fi nimicită.

…I s-a zis omului: știi poruncile: să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu dai mărturie mincinoasă, să nu superi pe nimeni [1] (Mc. 10, 19) – dar dacă ai fost supărat, trebuie să opui supărării nesupărarea. Din biruirea răului face parte și biruirea supărării.

Noi, oamenii, ne facem supărări unii altora atât de ușor… Și mai ușor ne supărăm unii pe alții. Chiar dacă nimeni nu ne supără, și atunci ne supărăm. Uneori vrem să ne simțim supărați, și aceasta este manifestarea unui infantilism de proastă calitate… Este vorba de o imaturitate a sufletului.

Egoismul activ provoacă supărare, cel pasiv se supără. Supărările provocate de egoiștii activi și caracterul supărăcios al celor pasivi sunt o mare piedică în calea vieții normale.

Și ieșirea din stările acestea e una singură, anume spre libertatea duhului: a nu face nimănui supărare și a nu te supăra pe nimeni.

Arhiepiscopul Ioan Șahovskoi

[1] Conform traducerii folosite de autor – n.trad

Sursa: trad. din l. rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Viața de familie, Editura Sophia, București 2009, p. 101-103