Să nu luăm seama la ce zice lumea
12:30, vineri, 4 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: Arsenie Papacioc, ce zice lumea, dumnezeu, lumea, mandrie, sfaturi duhovnicești, smerenia

Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară.
Acolo unde nu-i Hristos, este o mândrie umilită. Cel mai mare urât posibil de care trebuie să scăpăm este mândria. ”Să mă vorbească lumea de bine, să nu mă bârfească!” Nu contează asta.
Totdeauna trebuie să ne gândim ce părere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Căci asta a tăiat zborul multor valori din România. Românii trebuie să înțeleagă că nu se poate fără cruce. Suferința-i un dar de la Dumnezeu… ”Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălța!”
Din Ieromonah Benedict Stancu, Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. 2, Editura Sophia, București, 2006, p. 52


Noi prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă îngerului păzitor?...
Lacrimile și întristările nu dau nici un folos morților, nici pot să-i întoarcă din viața cea veșnică, nici să-i scoată...
Femeia înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ,...
Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”,...
Oare să ne rugăm numai când ne ispitește satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar dacă ne ispitește...
– Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtășanii? – Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești,...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova