Să nu spunem niciodată „Lasă că-ţi trece!”

Să stăm în preajma celui bolnav, să îi oferim răspunsurile şi ajutorul de care are nevoie. Să fim împreună cu el în durerea aceea. Nu există cuvânt mai greu pentru un suflet care suferă, decât acesta: „Lasă că-ţi trece!“. Să nu spunem niciodată acest cuvânt! Trece, dar atunci doare şi acea durere trebuie respectată. Indiferent dacă motivul e mic sau mare, durerea aceea trebuie respectată şi a sta lângă el nu înseamnă a-l anestezia, ci a nu-l lăsa singur în necazul lui şi-n frica lui.

Dacă vom primi necazurile ca pe o întâlnire cu Dumnezeu şi-L vom întreba: „Doamne, ce vrei Tu să mă înveţi? Ce vrei Tu să-mi spui prin această întâmplare?“, vom afla minuni mari. Vom afla acolo lucruri direct de la Dumnezeu, care ne vor face să ne simţim mângâiaţi în necazurile noastre.

Maica Siluana Vlad, în conferinţa „Necazul, o călăuză pe Cale”

Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri

Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, aşteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Or, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. Noi să zicem aşa: „Doamne, iată, necazul acesta este un loc de întâlnire cu Tine. Tu când ai spus: „în lume necazuri veţi avea”, Te-ai gândit la necazul pe care îl am eu acum. Şi Tu spui că ai biruit lumea. Uite, asta e o ocazie ca eu să trăiesc biruinţa pe care ai avut-o Tu. Fă ceva cu mine. Ajută-mă să Te întâlnesc, să Te simt în această încercare!”

Necazul, de obicei, este o întâmplare care mă duce mai aproape de inima mea, îmi înmoaie inima. Un om, când nu are necazuri, trăieşte neatent, nici nu ştie ce a făcut. Când e necăjit, e mai atent. Aşa că punerea în faţa lui Dumnezeu a acestui necaz şi chemarea Lui ne schimbă mult. Să-I facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru. Cele mai potrivite situaţii pentru a face acest salt sunt cele în care omul nu mai poate să facă nimic. Cei care lucrează cu dependenţii spun: „Pacientul nostru a ajuns la fundul sacului”.

Se întâmplă de multe ori în viaţă, sau în zi, să intrăm într-o situaţie fără ieşire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai ştiu pe unde să o iau!”. Şi veţi vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat… Cu o condiţie: să lăsăm totul deoparte şi să zicem: „Fă Tu asta!”. Din păcate, ne e greu să facem asta pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne aruncă în mari şi nenumărate necazuri. Numai de am înţelege şi am renunţa la „dreptatea noastră”!

Maica Siluana Vlad, în volumul „Deschide cerul cu lucrul mărunt”