Să otrăvim invidia!

O boala pe care oamenii o lasa sa evolueze in voie fara sa o trateze, care roade inima si nici macar nu aduce vreo satisfactie cum fac celelalte pacate.

Poate un invidios din fire sa devina un om care sa se bucure sincer de realizarile celor din jur in special de realizarile prietenilor lui ? Invidia este o caracteristica a firii cu care se pare ca ne nastem aproape toti, probabil ca exista exceptii.

De-a lungul vietii daca hranim aceast moft al firii poate deveni un monstru ; care sa ne distruga, sa ne rapeasca harul de a ne bucura cu cei care se bucura. Cu siguranta ca un invidios nu numai ca nu se bucura cu cine se bucura, dar nu va avea resursele sa planga cu cei ce plang, va fi tentat sa se bucure de necazurile celor din jur, chiar daca aparent isi exprima regretul. De unde stiu ? Pt ca am experimentat lucrurile acestea.

In timpul adolescentei eram macinata de invidie din te miri ce motive si culmea eram invidioasa chiar pe cei de care eram apropiata sufleteste si la care tineam cel mai mult. La un moment dat m-am ingrozit de aspectul acesta pentru ca stiam ca Dumnezeu e intristat din cauza mea si am incercat din rasputeri sa scap de acest sentiment chinuitor. Si nimic nu a functionat pana cand am inceput sa ii dau firii exact ce nu ii place, am otravit invidia de fiecare data cand a indraznit sa isi ridice capul si sa isi ceara drepturile. Atunci cand prietena X avea o reusita si eu fara sa ma gandesc, fara sa vreau, fara sa imi propun eram lovita ca de un fulger de sentimentul acela rautacios, ma retrageam undeva sa pot fi singura si ma rugam. Nu era o rugaciune tocmai relaxata ci pot spune ca era o rugaciune cu scrajneli de dinti pentru ca firea nu suporta sa auda aceasta rugaciune, era ca un cutit infipt direct in inima invidiei. « Doamne iti multumesc ca tu ai binecuvantat-o pe prietena X cu realizarea aceasta, te rog sa ii dai si mai mult decat atat, sa ii dai din abundenta tot ce ai Tu mai bun, binecuvinteaz-o, binecuvinteaz-o, binecuvinteaz-o » Si ma rugam asa pana cand simteam ca am omorat invidia, de multe ori a trebuit sa repet lucrurile acestea minute in sir ca sa simt treptat cum invidia e strangulata pur si simplu de acele cuvinte. Am dus lupta aceasta de foarte multe ori pana am simtit ca invidia si-a pierdut din putere si ca nu mai are curajul sa isi ridice capul. Nu spun ca sunt imuna la invidie, dar am invins un monstru care imi facea mult rau.

« Invidia este ceva omenesc », vei auzi din gura multora aceasta vorba fie ei pocaiti sau nu, de fapt invidia este ceva diavolesc, nu omenesc. Urmareste reactia celor din jurul tau cand tu ai vreo realizare sau iti cumperi ceva deosebit, vei fi surprins cati oameni se complac in acest pacat fara sa ia nici o masura. Sa ucidem invidia !! Se poate, nu este usor dar se poate. Daca te vei lupta pana la sange impotriva ei o sa vezi rezultate, invidia nu se lasa usor, nu e usor de ucis dar daca ii dai in cap de fiecare data cand isi cere drepturile o vei distruge, o sa ramana doar o amintire.

Daca invidia este un mod de viata pentru tine iti propun acest tratament de otravire a ei, da-i firii ce nu ii place si o sa o omori. Invidia este un venin cu care te poti auto-otravi daca nu te ridici impotriva ei si nu o strivesti.

https://roseinthedesert.wordpress.com