Să-ţi iubeşti duşmanul este probabil cea mai grea poruncă dată de Hristos nouă

“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, chiar şi pe duşmanul tău.

Având în vedere această poruncă, noi, creştinii, îi iubim sau îi urâm pe musulmanii extremişti???

Înainte de a răspunde la întrebarea daca noi, creştinii, îi iubim pe musulmanii extremişti, trebuie să vedem dacă putem răspunde la întrebarea cum sunt creştinii în raport cu musulmanii, sau cu altă confesiune non-creştină. Începem noi de la premisa că non-creştinii sunt respinşi de Dumnezeu, şi sunt predestinaţi osândei veşnice? Dacă Dumnezeu ne porunceşte să ne iubim duşmanii, inclusiv şi pe cei care nu cred în Evaghelia creştină, atunci sigur noi nu putem să ne gândim că însuşi Dumnezeu îi respinge pe cei care nouă ne-a poruncit să-i iubim. Destinul veşnic al fiecăruia depinde de identitatea religioasă? Este o întrebare pe care noi nu putem să o ignorăm. Dacă noi considerăm că musulmanii din orientul mijlociu, inclusiv şi copiii care mor zilnic din cauza atacurilor armate ajung în iad, atunci care este diferenţa dintre acel dumnezeu care îi trimite pe aceşti oameni şi copiii nevinovaţi în iad, şi diavolul. Dacă noi ne închinăm unui dumnezeu care se comportă ca un diavol, atunci la ce fel de rai ne putem aştepta.

Încă sfinţii părinţi din primele secole au avut credinţa într-un Dumnezeu iubitor. Şi având în vedere anume acest lucru, noi nu trebuie să spunem sau nici măcar să ne gândim că cineva va termina în iadul veşnic, aşa cum obişnuiesc să spună unii. Noi nu avem nici un drept să stăm pe tronul judecăţii şi să judecăm. Dumnezeu este unicul judecător. Chiar şi despre cei care au ucis mii de oameni, despre persecutorii sovietici, naziştii germani sau teroriştii din ziua de azi.

Islamiştii extremişti sunt duşmanii tuturor, prin urmare, este foarte greu pentru noi să-i iubim, din cauza acţiunilor şi ideologiilor lor foarte respingătoare. În acelaşi timp, noi nu trebuie să împărţim rasa umană între un tărâm al răului, simbolizat de Islam, şi un tărâm al Lui Dumnezeu, locuit de Cruciaţi. Împărţirea rasei umane între “ei” şi “noi” este incompatibilă cu Evanghelia care nu permite nici o discriminare între oameni din cauza naţionalităţii, sexului, sau orice altceva.

Să iubeşti pe cineva, nu înseamnă neapărat să ai un sentiment călduros faţă de el. Dragostea poate însemna atât abţinerea de a face ceva rău şi dăunător, cât şi gândul sau intenţia de a face în primul rând ceva cu adevărat pozitiv pentru cealaltă persoană. Islamul nu este o religie violentă, iar valorile sale sunt aceleaşi ca şi cele creştine, adică: credinţa în fiinţa unică a lui Dumnezeu, smerenia, respectul pentru toţi, compasiune activă pentru cei aflaţi în dificultăţi, etc.

Dar totuşi, cum putem să-i iubim pe cei care denaturează Islamul în felul în care musulmanii extremişti, adică teroriştii o fac. Prin Crucea lui Hristos, care a murit răstignit pentru mântuirea tuturor. Să-i iubeşti pe extremişti, chiar şi pe cei care săvârşesc acte de teroare ca şi cel de săptămâna aceasta din Nice, nu înseamnă să fii de acord cu viziunile sau faptele lor. Doamne fereşte! Dar totuşi, noi trebuie să ne rugăm pentru mântuirea lor şi să ne abţinem de la ura faţă de ei. Crucea lui Hristos poate realiza această minune!

Şi în final, vreau să mă refer un pic la moldoveni. Noi avem obişnuinţa să strigăm sus şi tare “Moldova ţară ortodoxă!”, şi la noi în ţară nu au ce căuta alte confesiuni religioase. Am devenit noi oare orbi şi surzi la mesajul Evangheliei? Creştinismul nu poate fi asimilat cu un naţionalism închis şi cu xenofobia.

Să-ţi iubeşti duşmanul este probabil cea mai grea poruncă dată de Hristos nouă.

Ion Andronache