Să treci prin lume fără să o vezi și totuși să rămâi sensibil la întreaga ei durere

Patericul este o carte a eroismului ascetic. Și totuși, centrale nu sunt privațiunile la care se supun monahii, mâncarea puțină, timpul scurt dedicat somnului în condiții incomode, efortul fizic în prelungite privegheri și celelalte acte care împing rezistența umană înspre limite.

Toate acestea sunt acolo, reale și demne de admirație, dar în centru se găsește paza minții, către care converg toate celelalte străduințe. O istorisire care surprinde un astfel de eroism îl are în centru pe Avva Isidor de la Sketis, care „s-a dus la ­Avva Teofil, Arhiepiscopul Alexandriei, și când s-a întors la Sketis, frații l-au întrebat: «Cum e orașul?» El a răspuns: «Fraților, drept să vă spun, n-am văzut nici un om, în afară de arhiepiscop». Auzind, frații s-au speriat și au zis: «Cum, au fost nimiciți cu toții, avva?» El a răspuns: «Nu, dar nu m-a biruit gândul să mă uit la vreunul». Auzind acestea, ei s-au minunat și s-au întărit în hotărârea de a-și păzi ochii de priviri împrăștiate”.

Deși, uneori privite din afară, practicile ascetice ale părinților pustiei se aseamănă cu practici similare din alte culturi și spiri­tualități, totuși, conținutul și scopul lor le face să difere radical. Asceza nu este niciodată un scop în sine, dimpotrivă. Nevoința trupească a monahilor nu este decât pregătirea vasului pentru primirea Duhului Sfânt. De aceea, totul este subsumat acestei căutări.

Avva Alonios zicea că, dacă omul nu își va spune mereu în inima lui că „numai eu şi Dumnezeu suntem pe lume, nu-şi va găsi liniştea”. Avva Isidor de la Sketis se poartă în conformitate cu un astfel de gând. Își păzește cugetul de gânduri străine, de curiozități goale și își ține ochii departe de priviri indiscrete. În condițiile în care majoritatea informației o primim prin intermediul văzului, unul dintre simțurile pe care ne bazăm cel mai mult și care ordonează lumea în jurul nostru, postul ochilor, este un foarte dificil exercițiu. Să nu te lași invadat, cucerit de lumea exterioară; să îți întorci privirea în interior, în rugăciune, în căutarea Împărăției lui Dumnezeu (cf. Lc 17, 21). Dumnezeu cere atenție, pentru că prezența lui este de o infinită delicatețe și poate fi ratat sau alungat cu multă ușurința.

Avva Isidor de la Sketis este un exemplu de discernământ, tocmai pentru felul în care poate să se concentreze pe ceea ce este esențial. Să deosebească esen­țialul de balast, de tot ce este contextual, lumesc, de tot ce nu are potențialul de a se înveșnici. Tocmai de aceea bătrânul poate să nu își dezlipească ochii de la Dumnezeu și să nu fie ispitit nimic din ceea ce ține de aglomerația lumească, de agitația zilnică lipsită de direcție. În felul acesta, Avva Isidor de la Sketis trăiește deja neconturbat în Împărăția lui Dumnezeu și poate străbate marea cetate a Alexandriei fără să o vadă. Să treci prin lume fără să o vezi și totuși să rămâi sensibil la întreaga ei durere, aceasta este calea nevoitorilor creștini, care nu au nevoie de știri pentru a simți drama umanității și a o purta în rugăciune.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/