Sălaşul din văzduh al duhurilor – Deschiderea simţurilor

„Oamenii capătă putinţa de a vedea duhurile printr-o subţiere a simţurilor, care se săvârşeşte în chip nevăzut şi nedesluşit pentru om. El numai observă că deodată a început să vadă ceea ce înainte de aceasta nu vedea, şi ceea ce alţii nu văd; şi începe să audă ceea ce înainte de aceasta nu auzea. Pentru cei care cunosc o astfel de subţiere a simţurilor în lăuntrul lor, este foarte simplu şi firesc, chiar dacă acesta este un lucru de nepriceput pentru ei şi pentru alţii. Pentru cei care nu au cunoscut o astfel de subţiere, este uimitor şi de nepriceput. În acelaşi chip, este cunoscut tuturor că oamenii se pot cufunda în somn; dar ce fel de fenomen este somnul, şi în ce chip, nevăzut nouă, trecem de la starea de veghe la starea de somn, şi la uitarea de sine – aceasta rămâne o taină pentru noi. Subţierea simţurilor prin care omul intră în legătură cu fiinţele din lumea nevăzută este numită în Sfânta Scriptură deschiderea simţurilor.

Scriptura spune: Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam şi acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână (Numerii 22, 31). Fiind împresurat de potrivnici, proorocul Elisei, pentru a-l linişti pe slujitorul său cel înfricoşat, s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă!” Şi a deschis Domnul ochii slujitorului şi acesta a văzut că tot muntele era plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei (IV Regi 6, 17)” (vezi şi Luca 24, 16-31).

„În locurile citate din Sfânta Scriptură, se vede limpede că mădularele trupului slujesc drept uşi şi porţi spre cămara lăuntrică în care sălăşluieşte sufletul, şi că aceste porţi sunt deschise şi închise la porunca lui Dumnezeu.

În chipul cel mai înţelept şi milostiv, aceste porţi rămân mereu închise în oamenii căzuţi, ca nu cumva vrăjmaşii noştri juruiţi, duhurile căzute, să se năpustească asupra noastră şi să ne ducă la pierzare. Această măsură este cu mult mai însemnată prin aceea că noi, după cădere, ne aflăm în sălaşul duhurilor căzute, împresuraţi de acestea, înrobiţi de ele. Fiind cu totul neputincioase de a intra în lăuntrul nostru, ele ni se fac cunoscute din afară, pricinuind felurite gânduri şi închipuiri spurcate, şi prin aceasta aprinzând sufletul neştiutor la vorbirea cu ele. Omului nu-i este îngăduit să pună oprelişte purtării de grijă a lui Dumnezeu şi prin mijloacele sale proprii (prin îngăduirea lui Dumnezeu, iar nu prin voia Lui), să-şi deschidă simţurile şi să intre în legătură văzută cu duhurile.

Dar tocmai aşa se întâmplă. Este limpede că, prin propriile sale mijloace, omul poate să intre în legătură numai cu duhurile cele căzute. Nu este obişnuit sfinţilor îngeri să ia parte la ceva ce nu este după voia lui Dumnezeu, ceva ce nu-I este bine plăcut lui Dumnezeu …
Ce-i atrage pe oameni să intre în legătură deschisă cu duhurile? Oamenii care au o minte luminată şi nu cunosc creştinismul în lucrare, sunt atraşi din iscodire, din neştiinţă, din necredinţă, fără a pricepe că intrând într-o astfel de legătură, îşi pot pricinui lor înşişi cel mai mare rău” (pag. 13-14).

„Socotirea că, cunoaşterea duhurilor cu ajutorul simţurilor are ceva de o aleasă însemnătate este greşită. Aflarea duhurilor numai cu simţurile, fără cunoaşterea cea duhovnicească, nu aduce înţelegerea cea dreaptă a duhurilor; ea aduce numai o înţelegere a lor pe din afară. Aflarea cu simţurile poate plăsmui cu mare lesniciune socotinţele cele mai greşite, şi cu adevărat, cel mai adesea, aceasta se întâmplă celor fără experienţă şi celor stricaţi de slava deşartă şi de mărirea de sine. Cunoaşterea duhovnicească a duhurilor se dobândeşte numai de către creştinii adevăraţi, în vreme ce oamenilor care duc cea mai desfrânată viaţă, le stă în putinţă să le cunoască cu simţurile …

Sunt puţini oameni cărora le stă în putinţă aceasta prin alcătuirea lor firească, şi duhurile se arată înaintea puţinor oameni într-o împrejurare oarecare din viaţa lor. În ultimele două împrejurări, omul nu este de osândit, dar el trebuie să se ostenească din toate puterile ca să iasă din această stare, care este foarte primejdioasă.

În vremurile noastre, mulţi oameni cutează a intra în legătură cu duhurile căzute prin mijlocirea magnetismului (spiritismului), în care vin de obicei duhurile căzute în chipul îngerilor de lumină, şi amăgesc şi înşeală cu ajutorul feluritelor poveşti neobişnuite, amestecând adevărul cu minciuna. Acestea pricinuiesc pururea mare tulburare sufletului şi chiar minţii” (pag. 19).

„Oamenii care văd duhuri, chiar sfinţi îngeri, prin mijlocirea simţurilor, nu ar trebui să-şi facă nici un fel de închipuiri despre ei înşişi: numai singură această simţire, nu este mărturie, oricare ar fi vrednicia celor care simt, pentru că nu numai oamenii stricăcioşi sunt în stare de aceasta, ci chiar şi animalele fără de judecată (Numerii 22, 23)” (pag. 21).

Cuv. Seraphim Rose, din “Sufletul după moarte”, Ed.Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu