Săptămâna Luminată – Parfum de Rai

Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemenea celei din Rai, fiind plină de lumină și de bucurie. „Aşa cum în Rai există o bucurie negrăită şi preamărită, aşa şi la Sfintele Paşti şi în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile.” (Părintele Teofil Părăian).

În aceste zile toată suflarea creștinească intonează Canonul Învierii care începe cu cântarea: „Ziua învierii! Popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă”.

Întreaga săptămână se slujește ca la Paști. Atât de frumoasă și profundă este slujba, încât ai impresia că viața e o permanentă bucurie alături de Hristos Cel Înviat!

Cât de frumos ar fi să menținem pe tot parcursul anului starea noastră sufletească în această rugăciune de slavă și mulțumire, adusă Răscumpărătorului neamului omenesc!

Și dacă toate zilele săptămânii duc către duminică, fiind cinstită drept zi a Învierii și numită ”Învierea cea mică”, toate duminicile ne gătesc către duminica duminicilor – Sf. Paști.

„Toate sărbătorile bisericeşti ar fi lipsite de sens dacă n-ar exista Sf. Paşti. Dacă Hristos n-ar fi înviat, celelalte evenimente evanghelice ar putea fi privite doar în context istoric şi alt preţ, decât moral şi cultural, n-ar fi avut. Noi spunem că fiecare sărbătoare creştinească aparţine veşniciei, deoarece duhovniceşte o umple Paştile. Veşnicia e prezentă în vremea noastră şi noi devenim coparticipanţi reali la această sărbătoare.” (Părintele Alexie Uminski).

În aceste zile luminate suntem în duhul sărbătorii Învierii Domnului. Ne-am pregătit zece săptămâni pentru a simți și a trăi Sfintele Paști, iar bucuria sărbătorii durează până la Înălțare, atâta timp cât Hristos Cel Înviat este în preajma noastră.

Astfel, ne dăm seama că Dumnezeu este cu noi, nu ne lasă. „Toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și unice minuni, a minunii învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire.” (Sf. Iustin Popovici)

De asta e bine să acceptăm Crucea, prin care e posibilă Învierea. Ea este scara care duce la Dumnezeu. „Crucea este o poartă, crucea este o fereastră spre Înviere. Pentru că țelul suprem este Învierea. Da! Această înviere se realizează prin cruce, prin jertfă. Să ne luăm fiecare crucea noastră, într-un fel sau altul, a suferințelor, a necazurilor, a primejdiilor pe care le întâmpinăm, pentru că ne declarăm creștini.” (Părintele Constantin Voicescu).

Să îndrăznim, pentru a fi vrednici de Înviere!

Pr. Octavian Moșin
Sursa: https://octavianmosin.info/