Sărbătoarea Întâmpinării Domnului celebrată la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
13:51, vineri, 15 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, intampinarea domnului
Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 2/15 februarie Întâmpinarea Domnului. Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Apostol Luca.
Cu prilejul acestui praznic împărătesc, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Alături de Întâistătător s-a rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
Praznicul Întâmpinării Domnului oferă fiecărui creștin ocazia să conștientizeze că în toată viața sa este chemat să îl întâmpine și să-l primească pe Hristos. Această întâmpinare se face prin ascultarea de cuvântul Evangheliei și săvârșirea de fapte bune.
Potrivit tradiției, bătrânul Simeon este unul dintre cei 70 de înțelepți care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului.
Se spune că, atunci când trebuia să traducă versetul de la Isaia, capitolul 7, versetul 14, anume ‘Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu’, s-a îndoit, gândindu-se că este imposibil ca o fecioară să nască, așa că a vrut să șteargă aceste cuvinte și să spună ‘iată femeia va lua în pântece’. Însă îngerul Domnului a intervenit și a făcut o minune, spunându-i să nu fie necredincios. Și pentru că s-a îndoit de aceasta, nu va gusta moartea până ce nu va vedea și va ține în brațele sale pe Cel ce se naște din Fecioară, pe Hristos Domnul.
Astfel, după cum se arată în Viețile Sfinților, el a crezut cele spuse de înger și a așteptat cu dor venirea lui Hristos în lume, ducând o viață dreaptă și fără de prihană, ferindu-se de tot răul și rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea.
Această sărbătoare nu se referă doar la Taina Vechiului Testament și la întâlnirea dreptului Simeon cu Mântuitorul lumii, ci ea trimite și la modul și locul unde noi Îl putem întâmpina în mod real pe Dumnezeu, adică în Biserică și în rugăciune.
În timpul serviciului divin, Vlădica Vladimir l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Alexandru Pruteanu, pe seama parohiei cu hramul Întâmpinarea Domnului, din mun. Chișinău.
Ziua de astăzi a fost una deosebită și pentru tânărul Mihail Ciobanu, absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din mun. Chișinău, promoția 2018, care a fost hirotonit de către Mitropolit în treapta de diacon, ambii slujitori primind felicitările şi îndemnurile părinteşti ale Înaltpreasfinţiei Sale.
Nou-hirotoniții au mulțumit Întâistătătorului pentru îndemnurile și urările făcute și au promis Înaltpreasfinției Sale supunere fiască și întru totul ascultare pentru mântuirea credincioșilor și pentru binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Tot în această zi, cu prilejul comemorării a 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, Mitropolitul Vladimir a oficiat o litie morțească pentru ostașii drept-credincioși căzuți pe câmpurile de luptă.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md