Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Sfânta Mănăstire Ciuflea - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Sfânta Mănăstire Ciuflea

13:33, sâmbătă, 15 februarie, 2020 |

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a adunat de la mic la mare credincioși în incinta Mănăstirii Ciuflea, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

În mijlocul drept-măritorilor creștini s-a aflat Duhovnicul-administrator al Mănăstirii, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca) înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul său de învăţătură, Părintele Nicolae a aprofundat semnificaţia duhovnicească şi misionară a sărbătorii Întâmpinării Domnului.

În această zi sfântă, Biserica face pomenirea unui eveniment cu deosebite semnificații, ce a avut loc la patruzeci de zile după ce Hristosul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, S-a născut în Betleemul din Iudeea. Cuvântul Veșnic al Tatălui, întrupat la plinirea vremii, a dorit ca nimic din ceea ce trebuia să se împlinească să nu fie lăsat deoparte. De aceea, la patruzeci de zile de la naștere, Maica Domnului și Dreptul Iosif, împlinind rânduiala iudaică străveche, anume ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie dus la Templul din Ierusalim pentru a fi închinat Domnului, Sfânta Fecioară și logodnicul ei, deci, au luat Pruncul și au urcat la Ierusalim pentru a merge la Templul slavei lui Dumnezeu ca să-L închine. Numai că Cel adus de părinții Săi nu este orice prunc, ci este Însuși Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl în lume ca să mântuiască lumea.

Deși Prunc, El este Cel Vechi de zile, mai vechi decât lumea aceasta pe care a creat-o. Deși Prunc adus la Templu de păinții Săi, El este Cel în cinstea Căruia s-a înălțat Templul lui Solomon, pentru că El este Dumnezeu, deoființă cu Tatăl și, astfel, adus la Templu și ridicat de mâini omenești pentru slava dumnezeiască, Templul se închină la venirea Lui. De aceea, atunci când intră, cei din Templu, care erau locașuri ale Duhului Sfânt, vase sfințite și alese ale harului, Dreptul Simeon și Proorocița Ana, plini de Duhul Sfânt fiind, văzători cu duhul fiind, Îl recunosc pe Fiul lui Dumnezeu, mântuirea lui Israel și a Noului Israel.

După oficierea Sfintei Liturghii Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae împreună cu clericii Sfintei Mănăstiri au săvârșit un Tedeum de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Sfintei Mănăstiri Ciuflea, obștei monahale, soborului preoțesc și tuturor credincioșilor adunați în zi de mare sărbătoare.

La finalul Sfintei Liturghii, cei prezenți au avut posibilitatea să se închine la raclele cu sfinte moaște păstrate cu multă evlavie în tezaurul Mănăstirii Sfântului Teodor Tiron.

Sursa: http://ciuflea.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com