Sărbătoarea „Intrării Maicii Domnului în Biserică” la mănăstirea Ţigăneşti
15:51, joi, 4 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: Intrarea Maicii Domnului in Biserică, manastirea tiganesti, tiganesti

Astăzi înainte însemnarea buneivoinţe a lui Dumnezeu, şi propovăduirea mântuirii oamenilor. în biserica lui Dumnezeu luminat Fecioară se arăta, şi pe Hristos, tuturor mai’nainte îl vesteşte. Acesteia şi noi cu glas mare să-i strigăm: Bucură-Te,Plinirea rânduielii Ziditorului.
Tropar (Glasul 4)
Sărbătoarea „Intrării Maicii Domnului în Biserică” a fost cinstită în mod deosebit de obştea monahală de la mănăstirea Ţigăneşti.
Evlavia faţă de Maica Domnului este providenţială în rândul celor ce alcăcuiesc „trupul tainic” al Bisericii lui Hristos. Aşa se face că, toate sărbătorile închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au fost rânduite pentru a înălţa rugăciuni de laudă şi mulţumire pentru Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Numeroşi credincioşi din toată ţara au poposit la mănăstirea Ţigăneşti, pentru a lua parte la Sf. Liturghie rânduită întru cinstirea Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Creştinii alături de vieţuitorii mănăstirii au înălţat rugăciuni Împărătesei Cerurilor, cerând grabnic ajutor şi sprijin în momentele grele ale vieţii.
În cuvântul de învățătură, părintele arhimandrit Irinarh (Costru) starețul sfintei mănăstiri Țigănești, a vorbit despre semnificațiile teologice ale praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului.
Totodată părintele stareț, a adus mai multe precizări legate de Nașterea și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, episoade care, deși nu sunt descrise în Sfânta Scriptură, sunt cunoscute din Sfânta Tradiție împărtășind aspecte atât despre viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cât și despre Sfinții și Dumnezeieștii ei Părinți, Ioachim și Ana.
“Maica Domnului s-a născut prin făgăduința lui Dumnezeu adresată părinților ei, Ioachim și Ana. Aceștia, care doreau cu tot dinadinsul să aibă roadă trupului lor și să lase în urmă moștenitori, s-au rugat ca orice Dumnezeu le va da, să fie închinat templului, să fie adus lui Dumnezeu. Și după făgăduință, a venit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, din părinții ei, Ioachim și Ana, după legea omenească, naturală, după legea biologică, așa cum a lăsat Dumnezeu să se nască omul din tată și din mamă.
Această naștere arată că Maica Domnului este din neamul nostru, este aleasă dintre oameni ca să fie mamă a Dumnezeului nostru. Nu s-a născut fără păcatul strămoșesc, căci tot ceea ce se naște din femeie, cum spune Psalmistul, “întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut Maica mea”. Însă drepții Ioachim și Ana, atât prin faptele și rugăciunile lor, cât și prin moștenirea pe care ei au avut-o de la strămoșii lor, au agonisit o putere dumnezeiască și un har deosebit, pe care l-au transmis Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Irinarh a felicitat obştea monahală şi pelerinii cu ocazia sfintei sărbători şi a dorit tuturor ca Maica Domnului să le fie apărătoare şi mijlocitoare în faţa Dreptului Judecător. “Zid ești credincioșilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Și apărătoare tuturor celor ce aleargă, la tine, Preacurată !”
Sursa: http://manastireatiganesti.md/












Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, Maica a toată bunătatea,...
În Biserica Slavei Tale Stând, în cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușa cerească,...
Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului. 21 noiembrie 2024 #PrediciPutna 👍...
Biserica Ortodoxă celebrează astăzi, 4 decembrie sărbătoarea Intrării sau Aducerii Maicii Domnului la Templul din Ierusalim, la vârsta de 3...
În această însemnată zi, Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la catedrala...
În ziua prăznuirii Intrării Maicii Domnului în Biserică, 4 decembrie 2023, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în...
Sărbătoare mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău