Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea Ciuflea
15:00, duminică, 7 ianuarie, 2024 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea, naşterea Domnului

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie! (Tropar Glasul 4)
De Sărbătoare Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.
Alături de Preacuvioșia Sa s-au rugat: soborul de preoţi şi diaconi, obștea monahală și binecredincioșii creștini veniți să celebreze Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos – „Paștele de iarnă”.
La această mare sărbătoare, Biserica a rânduit să se citească Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cap. 2. 1-12.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Evangheliei, Arhimandritul Nicolae a accentuat faptul că Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că suntem cu toţii chemaţi să sfinţim viaţa noastră prin rugăciune şi prin toate activităţile noastre pe care le facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Părintele Nicolae, a felicitat pe toți enoriașii prezenți la sărbătoare cu ocazia venirii în lume a celui mai înainte de lume, a Domnului nostru Iisus Hristos, dorindu-le sănătate, fericire și Binecuvântare de la Dumnezeu pentru a merge pe calea vieții pământești, dobândind viața cea veșnică, Amin.
La finalul slujbei, cei mici au vestit bucuria Nașterii Domnului pentru părinții slujitori și pentru toți credincioșii.
Transmisiune în direct pe facebook: Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Sursa: https://ciuflea.md/








































Duminică, 23 noiembrie 2025, la Catedrala Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, Preasfințitul Episcop vicar Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Taina Sfântului...
La Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău a avut loc un eveniment deosebit: un tânăr originar de pe continentul african, dornic...
Sâmbătă, 9 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, începând cu ora 06:00...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău