Șase ani de la de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont
La 31 decembrie 2012 s-au împlinit șase ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont. Vlădica Dorimedont a trăit toată viaţa sa pentru Dumnezeu şi pentru apropiaţii săi. A plecat din această viaţă pământească lăsând în urmă sute de creştini îndureraţi, pentru care a fost un adevărat părinte şi îndrumător pe anevoioasa cale spre veşnicie.
Ca în fiecare an, la această dată de tristă amintire, Mănăstirea Noul Neamţ devine neîncăpătoare pentru mulţimea de creştini care vine să-l pomenească pe acest vrednic arhiereu.
În memoria credincioşilor şi a clerului din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, Vlădica Dorimedont a rămas ca un neînfricat luptător pentru întărirea credinţei dreptmăritoare. Prea Sfinţia Sa a fost iniţiatorul mai multor proiecte de conlucrare între Biserică şi societate, a fost fondatorul unei foarte bine documentate publicaţii ortodoxe şi a avut grijă întotdeauna ca prin exemplul său să facă pe cei din jur mai statornici în credinţă.
Acţiunile Prea Sfinţiei Sale au fost cu atât mai importante, cu cât în Eparhia aflată sub oblăduirea sa, activitatea diferitor secte este una intensă, şi chiar în aceste condiţii Vlădica Dorimedont a avut înţelepciunea şi puterea de a feri turma încredinţată spre păstorire de influenţele negative ale acestora.
Exemplul Episcopului Dorimedont trebuie să rămână viu în inimile şi sufletele tuturor creştinilor din ţara noastră pentru a fi continuat spre binele şi mărirea Bisericii noastre Dreptmăritoare. Dumnezeu să-l odihnească în pace.