Cum scap de patima masturbării ?
20:50, vineri, 5 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: cadere, cum scap de patima masturbării, desfrânarea, lupta cu desfrânarea, malahia, păcate, patima masturbării, ridicare, spovedanie
Nu mai este nici un secret ca lumea in care traim astazi este mai desfranata ca oricand. Nu are rost sa mai dam vina pe ispitele care ne sunt bagate pe gat in fiecare zi prin reclamele cu indemnuri sexuale, prin dezdrabalarea multor tineri (tinere) si multi alti factori care starnesc si intretin patima desfraului.
„Ştiu ca am patima malahiei (masturbarii) de 1,2…5…10-20 ani si vreau sa scap de ea. Vad ca nu ma lasa, ca ma domina complet inca din copilarie si nu vad, din groapa in care ma aflu, macar o raza de speranta…sau macar sa stiu cat am de strabatut pana sa ajung la suprafata. Dar vreau sa scap cu orice pret.”
Daca ai ajuns pana in acest punct, in care realizezi cat de mult rau ti-a facut aceasta patima, cat de mult ti-a schimonosit sufletul, atunci sa stii ca tii in mana biletul de vindecare din partea Doctorului sufletelor noastre. Conteaza daca esti dispus sa primesti vindecarea. Chiar asta este singura problema. Un singur DA! spus sincer lui Dumnezeu. Nu are rost sa te amagesti ca vei reusi prin propriile forte sa scapi de aceasta patima…vei esua lamentabil…iarasi si iarasi. Singura cale este Hristos. El este cel care vindeca adanca patima care ma stapaneste, El este izbavirea mea. Dar pentru asta trebuie sa fac si eu ceva, trebuie ca si eu, in calitate de ”pacient” sa lupt cu boala. Pentru ca acest pacat l-ai savarsit in trup, lupta trebuie dusa pe doua fronturi, atat fizic cat si sufletesc:
In plan fizic:
Evita locurile si momentele in care de obicei cadeai in aceea patima, cauta sa faci altceva sau sa faci altfel lucrurile. Plictiseala si lenea sunt printre cele mai daunatoare stari care stimuleaza patima masturbarii. Din aceste motive invata sa fii harnic si ordonat in activitatile tale pentru a nu lasa prilej unor astfel de momente in timpul zilei.
Sterge toate filmele si pozele urate din calculator si toate site-urile care te faceau sa cazi in pacat. Evita sa te uiti asa mult la televizor.
Evita sa mananci in general mancaruri grase, pe cat posibil;
Masa de seara are o importanta covarsitoare in lupta impotriva patimei masturbarii, pentru a nu se activa atunci cand suntem cei mai vulnerabili, adica noaptea, asa că:
– Nu manca la ore tarzii, cea mai tarzie masa sa fie la maxim ora 8 seara;
– Nu manca la masa de seara mancaruri prajite, cu grasimi, sau puternic condimentate, si sub nici o forma cu usturoi. Tot la masa de seara, sa nu bei sucuri energizante sau cele care stimuleaza sistemul nervos (coca cola, fanta, sprite, zup, etc) . Toate aceste feluri de bauturi si mancaruri excita si stimuleaza sistemul nervos, care suferind de patima desfranarii, dirijeaza energia calorica suplimentara tot spre desfranare.
– Nu manca pe saturate la masa de seara chiar daca este foarte greu (la inceput) de facut lucrul acesta. Chiar daca vii frant de foame noaptea acasa, nu manca pe saturate pentru ca patima masturbarii este strans legata de patima lacomiei pantecelui.
Mananca cu program regulat, de 3 ori pe zi, sau pe cat posibil, cu variatii cat mai mici.
Nu manca multe feluri de mancare la o masa, chiar daca zici ca iei putin din fiecare. Acesta este luxul lacomiei pantecelui care tot la desfranare duce.
Celalalt plan in care trebuie sa duci lupta este cel sufletesc:
Pentru ca totul izvoraste din suflet iar ochii sunt oglinda sufletului, trebuie sa avem mare grija unde ne ”zburda” privirea. Sa incercam sa evitam cat mai mult contactul privirii cu persoanele care ne starnesc aceasta patima. Daca este nevoie sa mergi cu capul in jos pe strada, iti spun MERGI CU CAPUL IN JOS, si nu te rusina daca vrei cu adevarat sa scapi de aceasta patima. Fa aceasta pana ai sa te simti mai intarit. Alt aspect sunt gandurile din mintea ta (paza mintii). Nu cumva sa te gandesti, chiar si atunci cand iti pare rau pentru cei ai facut, la cum ai savarsit pacatul. Aducerea aminte a pacatelor este parte a pocaintei, dar aducerea aminte despre cum am savarsit pacatul este lucrarea celui rau care vrea sa ne spurce mintea, sa ne arunce in deznadejde si sa ne piarda.
Pentru ca sufletul a fost schimonosit de aceasta patima, si am poftit atat de mult vazand cu ochii, trebuie sa reparam, acest ”reflex” atat de rau al imaginatiei noastre. Cumpara-ti o icoana cu Domnul Hristos si (sau) Maica Domnului si priveste-o de cate ori esti in casa si te incearca ispitele. Sfintenia icoanelor si frumusetea chipurilor lor iti vor curati mintea, o vor modela si te vei face sanatos.
„Striga tare”: Doamne ajuta-ma! cand incepi sa te aprinzi… strigă: Doamne nu mă lasă, că o să cad !
Daca iti vin ganduri spurcate, atunci indeparteaza-le deindata din mintea ta cu o rugaciune scurta. Facand asa, inveti sa nu mai cedezi teren vrajmasului pentru a te ispiti si a cadea in pacat. Si cu cat lupti impotriva gandurilor rele mai devreme cu atat mai usor este de indepartat ispita.
Tine minte ca patima masturbarii, care pana la urma este patima desfraului, (poate) merge mana in mana cu alte patimi pe care le ai si nu le constientizezi. Cu lacomia pantecelui merge fara dubii, apoi poate merge cu violenta sub orice forma (jocuri, filme, etc), dar de aceasta ai sa-ti dai seama probabil mai tarziu.
Oricat de obosit ai fi inainte de culcare, sa nu treci cu vederea rugaciunea de seara. Fara rugaciunea de seara, inseamna sa ne culcam fara scut in timp de razboi. Iar noaptea stii ca diavolul iti da razboi.
Chiar daca vei face tot ce scrie mai sus, este posibil ca sa mai ai caderi, pentru ca aceasta nu este o ”reteta de slabire” ci una de lupta impotriva patimei…care ia timp. Cat timp? Nu te gandi la asta, numai Dumnezeu stie. Tu ia hotararea ferma inaintea Domnului sa nu mai savarsesti pacatul sub nici un chip, si-atunci Harul Domnului te va ajuta sa invingi. Chiar daca nu ai sa mai cazi in acest pacat o vreme…sa nu te amagesti ca ai scapat de tot. Radacinile patimilor ies foarte anevoie din noi. Dar sa nu te deznadajduiesti, si oricat de mult ai cadea RIDICA-TE!
Spovedania este esentiala. Cauta-ti un duhovnic bun la care sa te poti spovedi si care sa-ti indrume pasii in aceasta lupta, pentru ca de unul singur nu vei reusi nimic. Pune-ti toata nadejdea in Hristos! Dumnezeu ti-a intins mana, ce mai astepti?!
Sursa http://www.ortodoxiatinerilor.ro