Școala părinților – 3 motive pentru care nu ne ascultă copiii, soluții și idei (II)

Am văzut, în articolul anterior, că atunci când un copil are un comportament greșit, există trei explicații posibile:

1. Copilul nu știe ce se așteaptă de la el
2. Știe ce se așteaptă de la el dar nu se poate controla
3. Știe ce se așteaptă de la el dar nu îi pasă

Dacă nu știe ce așteptăm de la el, e clar că trebuie să îi spunem: „FIERBINTE! Plita este fierbinte!” sau „Trebuie să așteptam rândul nostru la tobogan.” Dar de cele mai multe ori, copiii însușesc acest tip de comportamente privindu-ne pe noi, de exemplu, atunci când îi mulțumim pentru masă bunicii, sau când așteptăm ca semaforul să se facă verde, înainte de a traversa. Copiii învață ce este un comportament corect, bun, privindu-și părinții, colegii, etc.

„Ceea ce ma frustrează este că uneori copiii mei ȘTIU că un anumit lucru este inacceptabil, dar îl fac oricum! „

Dacă copilul știe, dar nu se poate controla, trebuie să îl ajutăm să învețe să se stăpânească. Dar cum? 

Dacă am putea face întotdeauna doar ce este bine, am avea cu toții diete și corpuri sănătoase (și nu am mai păcătui, n.t.)

Secretul gestionării impulsurilor noastre este să devenim conștienți de ele și să ne motivăm prin impulsuri contrare (privind duhovnicește, am spune că trebuie să avem trezvie, să înțelegem că am putea face un păcat, și să punem in minte un gând bun, în locul celui păcătos n.t.). Deci, pentru adulți, autodisciplina ar putea arata astfel: „Mi-ar plăcea să ies diseară în oraș, dar trebuie să dorm bine, ca să mă pot descurca bine la conferință, mâine.” Pentru copilul nostru, ar putea fi:”Aș vrea să nu îmi fac temele și să mă joc afară, dar nu pot merge cu tema nefăcută în fața profesorului.”

Mai complicate, bineînțeles, sunt situațiile pătimașe: “Îmi vine să o lovesc pe sora mea când mă enervează așa, dar mama s-ar supăra tare mult.”(Îi putem spune copilului, deja de micuț, că atunci când face rău, îngerașul lui și Măicuța Domnului se întristează n.t.)

Eventual, să sperăm că vom trece de la această grijă de a pierde dragostea mamei la înțelegerea a ceea ce își dorește de la relația cu sora sa: „Sunt foarte supărat pe sora mea acum, dar știu că atunci când nu este așa enervantă o iubesc mult, și chiar nu vreau să o rănesc.”

Evident, pentru a ajunge aici e nevoie de destulă maturitate, pe care copiii o pot dezvolta doar cu ajutorul nostru. Au nevoie de practică în acest sens. Copiii obțin această practică în mod natural, pe măsură ce viața le oferă situații de a se supăra și noi îi ajutăm să le gestioneze.

Cheia este să le oferim copiilor experiența relațiilor în care compasiunea, dragostea înving furia. Atunci când corpul nostru este plin de hormoni de furie, este greu pentru oricine, chiar și pentru orice adult, să ia decizii înțelepte sau să facă o alegere bună între două lucruri importante, dar contrare.

Nu vom putea să ne ajutăm copiii să ajungă la acest nivel de discernământ și autodisciplină în momentele de „fierbințeală” emoțională, fie că emoția este legată de fapta ce a declanșat totul („Dar ea mă necăjea!”), fie că este creată de răspunsul nostru, în formă de pedeapsă („O să te învăț eu să îți lovești sora! Na-ți o palmă! „). In loc de acestea, trebuie să scurtăm timpul pe care copilul nostru îl petrece în această stare, de supraîncărcare fizică, de furie și frică, și să îi dăm ocazia să se calmeze și să se gândească, să reflecteze. (Din proprie experiență, să ne străduim să nu răbufnim în acel moment, ci să respiram întâi adânc, spunând o rugăciune scurtă, și apoi să începem să vorbim calm cu copilul, analizând cauza și căutând căi de a rezolva situația, fără a răni pe nimeni n.t.)

Odată ce copiii sunt calmi, vom putea lucra cu ei pentru a întări acea motivație pozitivă, și pentru a-i ajuta să își recunoască și să își controleze emoțiile, pentru a se putea descurca cu impulsul momentului.

Atunci când nu este o problemă de comportament, avem o problemă în relația noastră cu copilul 

„Dar dacă cel mic știe că acest comportament este în afara limitelor, dar nu încearcă deloc să se controleze? „

Aceasta era cea de-a treia posibilitate, nu-i așa?  Copilul știe ce așteptăm de la el dar nu îi pasă.

Reaua purtare este, în acest caz, un simptom al unei probleme mult mai grave. Dorința de a se autocontrola ar trebui să vină din relația ei cu noi. Copiii învață să se poarte frumos și să se țină in frâu doar pentru că noi dorim asta, și pentru că își doresc să ne bucure.  Dacă copilului nu îi pasă că ne supără cu comportamentul său, aceasta înseamnă că relația noastră cu el scârțâie. Desigur ca micuții au nevoie de îndrumarea noastră, dar daca relația dintre noi și copil nu este destul de puternică, (de curată, aș adăuga n.t.) pentru a susține această îndrumare, atunci trebuie să ne îngrijim ca, în primul rând, să reparam această relație. (Să îi iubim mai mult și mai curat. Atenție, să nu avem dragoste pătimașă, ci să iubim doar întru Hristos. n.t.)

Bineînțeles, cu timpul copiii încep să culeagă roadele bunei purtări – note bune, stimă de sine, respect din partea colegilor – și totul începe să vină de la sine. Devine parte din imaginea lor despre sine, și ei vor lupta pentru a păstra această imagine de sine. Dar acest mod pozitiv de a fi începe întotdeauna de la dorința lor de a ne bucura, de a ne plăcea.

Recent, stând pe plajă, a văzut un copilaș de doi ani ce dărâma castele de nisip. Această activitate îi aducea atâta plăcere, încât mă făcea să îmi doresc să fac și eu la fel. Când mama sa a văzut ce făcea și a alergat spre el, a părut întristat, dar i-a permis sa îl ia de mână și să plece de acolo. Dorința sa de a fi iubit de mama sa era deja mai mare decât dorința de a distruge castele de nisip.

De ce nu alergăm și noi pe plajă să distrugem castele de nisip? Pentru că am descoperit că este mult mai plăcut să fii iubit.

Până la urmă, dragostea este singura autoritate, singura pârghie pe care o avem față de copiii noștri. Chiar dacă ar fi funcționat, frica și replicile de genul „Pentru că așa am spus eu!” ar fi putut fi folosite doar atâta timp cât ar fi putut fi susținute de forța fizică.

Fiecare părinte știe cât de repede cresc copiii; frica lucrează doar pe termen scurt, dacă, în genere, funcționează. Dragostea, în schimb, devine un motivație mult mai efectiv, pe măsură ce timpul trece. Și ne ajută să creștem copii care ÎȘI DORESC să se poarte frumos.

Dacă v-a fost de folos acest material, voi reveni și cu alte articole traduse, pe aceeași tematică, cu soluții practice, pe măsura posibilităților. (Prima parte a articolului se află aici: 3 motive pentru care nu ne ascultă copiii, soluții și idei (I))

Oltea Boldureanu