„Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.

Când locuitorii cetății Ninive au ajuns la cele mai mari fărădelegi, Dumnezeu a trimis la ei pe proorocul Iona, să le spună că peste 40 de zile cetatea lor va fi distrusă pentru fărădelegile lor.

Auzind acestea, ninivitenii s-au spăimântat și au socotit că să facă cu toții rugăciune pentru a se înmuia inima lui Dumnezeu și ca să obțină iertare. Au ținut cu toții post și s-au îmbrăcat cu sac și se rugau lui Dumnezeu.

Însuși împăratul, auzind această veste înfricoșată, a coborât de pe tronul său și s-a îmbrăcat cu haine de sac, dezbrăcându-se de cele luxoase ale sale, și a ținut și el post și rugăciune împreună cu poporul. Pentru a întări și mai tare rugăciunea, a poruncit ca să nu se mai dea nici dobitoacelor nimic de mâncare, nici de băut.

Văzând Dumnezeu pocăința lor și rugăciunile lor împletite cu post, Și-a întors iarăși fața Sa spre ei și i-a iertat, scăpându-le cetatea de la prăpăd.

Iată deci importanța rugăciunii împreună cu postul înaintea lui Dumnezeu. Însuși Domnul nostru Iisus Hristos a socotit ca înainte de a-Și începe activitatea Sa de propovăduitor să postească, făcând post negru 40 de zile. Dar diavolului nu-i convenea ceea ce avea de gând să facă Hristos, și anume să-i rărească adepții lui, nu-i convenea de misiunea pe care a avut-o Hristos pe pământ, și anume să-i micșoreze sursa lui de suflare, și pentru aceasta a căutat să-l ispitească chiar în timpul pe când postea. [Matei 4,1-11, Luca 4,1-13] […]

După un număr oarecare de zile, când diavolul a socotit că Iisus Hristos a flămânzit, s-a dus la Dânsul și i-a zis: „De ești Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâine”. Deci, voind să-l împiedice pe Hristos să-Și poată duce la bun sfârșit postul, l-a îndemnat să spună să se facă pâine din piatră- care se și făcea, dacă voia Iisus- și astfel să mănânce. Dar Iisus i-a răspuns: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. La acest răspuns, diavolul s-a dus de acolo..[…]

Dacă diavolul a îndrăznit să ispitească pe Stăpânul lumii, atunci să nu credem că oamenii nu vor fi ispitiți de el. Să nu credem, de asemenea, că în timpul când postim nu vom fi ispitiți de el. În toată viața creștinul e ispitit de diavol, dar în timpul când postește și când se gândește mai mult la Dumnezeu, cu atât mai mult este ispitit.

Prima ispită cu care vine diavolul este aceea cu care a venit la Hristos, și anume de a ne îndemna să mâncăm din alimente interzise de Biserică de a fi mâncate în acel timp [al postului].

De asemenea, vine prin mintea fiecăruia sau prin gura oamenilor și spune : „Ce nevoie mai ai tu să postești, că doar ajunge să faci fapte bune și vei fi mântuit.”.

Un argument pe care îl va aduce va fi acesta: că doar toate mâncările sunt lăsate de Dumnezeu și nu ceea ce bagi în gură te spurcă, ci ceea ce iese din gură. […]

Este adevărat că toate mâncările sunt lăsate de Dumnezeu, și că nu ele spurcă pe om, dar, prin sațiul dat de ele, omul păcătuiește mai repede. Prin înfrânarea trupului de a nu mânca unele alimente, noi nu-i satisfacem poftele lui- care pofte duc aproape totdeauna spre păcat. Prin oprirea poftei, prin nesatisfacerea ei de a mânca acele alimente interzise, mai micșorăm- sau, mai bine zis, oprim- imboldul și pornirea spre păcat date de diavol, căci mai repede se scufundă o corabie plină decât una goală. Deci vedem cum, indirect, mâncarea bună ajută la păcătuire.

Semințe duhovnicești (Un caiet al părintelui Arsenie Boca), Editura Lumea Credinței, București 2009, p. 63-66