Scrisoarea unei supraviețuitoare a avortului către „medicul” care a încercat s-o omoare
21:34, miercuri, 16 ianuarie, 2019 | Cuvinte-cheie: avort, gemeni, iertare, mama, rugăciune, supravieţuitoare a avortului

În fiecare zi, mii de oameni sunt omorâți prin avort. Ei niciodată nu iși vor întâlni mama și niciodata nu vor avea șansa să spună ginecologului care a încercat să-i omoare că este iertat. Nu se întâmplă în fiecare zi ca o persoană să supraviețuiască unui atentat la viața sa, dar o astfel de situație nu este așa de neobișnuită sau imposibilă, cum s-ar crede.
Supraviețuitorii avortului sunt de multe ori oameni plini de întrebări și suferință. A ști că propia lor mamă a încuviințat să fie omorîți este o povară pe care trebuie să o poarte toată viața. A ști că persoana care a încercat să îi omoare este probabil acolo undeva, luând viaț ași altora, zilnic, nu face decât să le intensifice durerea.
Vrem să vă vorbim despre o supraviețuitoare a avortului, care a decis să ia problema în propriile mâini, căutând medicul ginecolog care a încercat să o omoare, pentru a-i spune exact ce simte.
Claire Culwell este o mamă tânără, care își trăiește viața din plin și se bucură de fiecare zi care i-a fost dată. Ea nu este la fel ca orice altă femeie: viața ei a început cu o mare luptă. Când mama biologică a lui Claire a descoperit că este însărcinată, la vârsta de 13 ani, a mers la o clinică de avort. I s-a spus că intervenția a avut succes și copilul nu mai există; dar nici ea nu știa și nici medicul nu și-a dat seama că era însărcinată cu gemeni.
Ginecologul a reușit să îl omoare pe geamănul lui Claire, dar ea a supraviețuit și s-a născut doar câteva săptămâni mai târziu, prematur, fragilă. Claire a fost dată către adopție, a luptat pentru viața ei și a suportat ani de zile terapii recuperatorii la șolduri și picioare.
Recent, Claire Culwell a aflat că doctorul care i-a omorât geamănul a fost acuzat penal pentru mai multe infracțiuni precum manipularea ilegală a cadavrelor de copii avortați, viol cu perversiuni și diverse cazuri de malpraxis din cauza unor avorturi cu complicații. Numele lui este Nareshkumar “Naresh” Patel. În aprilie, Claire i-a scris acestuia o scrisoare la care încă nu a primit răspuns.
“În 1988, mama mea de 13 ani s-a lăsat în grija dumneavoastră pentru un facă avort la 20 de săptămâni de sarcină. Deși a primit asigurări că avortul i-ar rezolva problema și că viața ei urma să revină la normal, nu a fost așa. Când s-a întors pentru control, a fost informată că operația a avut succes doar în parte, căci era încă gravidă pentru că de fapt fusese însărcinată cu gemeni fără să știe. I-ați mai spus de asemenea că în timpul sarcinii sacul amniotic a fost rupt, astfel că a avut scurgeri de lichid multe săptămâni.
Acest lucru i-a produs multe complicații mamei mele naturale. Din cauza avortului eșuat, am fost născută prematur, cu 2 luni și jumătate înainte de termen, cu multe complicații de lungă durată.”
Culwell continuă. Îi povestește medicului Patel despre greutățile sale, despre durerea emoțională a mamei sale naturale, despre miile de supraviețuitori ai avorturilor care, la fel ca și ea, sunt împotriva avortului și despre fratele pe care l-a pierdut înainte de a-l cunoaște.
„Mi-am petrecut 21 de ani din viață întrebându-mă dacă mai am o rudă care lipsește. Simțeam asta în sufletul meu. Mama mea naturală mi-a confirmat întrebările, când mi-a spus de avortul ei atunci când am cunoscut-o. Să realizezi că ai trăit toata viața ta fără geamănul tău este o realitate cruntă. Totuși, cea mai grea parte pentru mine este să realizez că i-ați luat tatălui meu singurul fiu. Viața lui ar fi fost mai plină și mai veselă cu băiatul care i-ar fi purtat numele de familie și ar fi făcut împreună ce îi place mai mult – să vâneze și să pescuiască. Din cauza egoismului pe care avortul l-a adus în viețile noastre, familia noastră va rămâne mereu incompletă. Aventurile frumoase pe care tatăl meu le-ar fi avut cu fiul său s-au pierdut.”
Apoi Claire vorbește despre fiica sa, care nu ar fi existat niciodată dacă atentatul la viața sa ar fi avut succes. Avortul, spune ea, nu afectează doar femeia, ci schimbă familii întregi, generații și comunități.
Claire Culwell îi oferă, surprinzător, iertarea sa medicului Patel.
„Dr. Patel, vă scriu nu numai pentru a aduce la lumină realitatea urmărilor severe ale avortului, dar de asemenea pentru a vă aduce iertarea mea. Am trăit o viață plină și am fost iubită în acești 26 de ani, în ciuda circumstanțelor. … În același mod în care am fost iertată de Dumnezeu pentru multe lucruri, aleg să vă iert e dvs. Vă iert pentru avortul din 1988 și pentru impactul enorm pe care l-a avut în viața mamei mele naturale și a mea.”
Mă voi ruga pentru dvs., își încheie Claire scrisoarea sinceră și îi cere să își amintească chipul ei atunci când va fi chemat să facă alt avort. Iar dacă va fi să renunțe la această practică, mulți oameni îl vor susține.
Iertarea și rugăciunea – două lucruri pe care nimeni nu s-ar fi așteptat ca o victimă să le ofere persoanei care a încercat să o omoare – sunt daruri care au potențialul să schimbe industria avortului pentru totdeauna. Dacă putem ierta medicii și îi putem ajuta să renunțe la ceea ce fac, atunci avortul va înceta. Fără medici nu există avorturi.
Dacă nu ai făcut-o încă, dragă cititorule, alătură-te lui Claire Culwell și roagă-te pentru cei ce fac avort.
sursa culturavietii.ro


Prințul a blocat proiectul de lege adoptat de parlament privind extinderea accesului la avorturi, afirmând că legislația existentă corespunde mai...
La data de 30 octombrie 2025, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au dezbătut instituirea unei zile de rugăciune...
Părintele Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, a oferit un puternic cuvânt pro viață, dar a mărturisit și...
Documentul a fost adoptat la ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 27 decembrie 2023 (condica nr. 138). I....
În primul rând dacă persoana care a săvârşit acest grav păcat se simte vinovată, este deja un prim pas. Iar...
Educația sexuală este o mișcare socială al cărei scop este să-i facă pe copii deschiși la orice formă de exprimare...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău