Scrisoarea unui soț credincios către sufletul celuilat soț slăbit în credință
21:35, marți, 24 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: ajutorul Lui Dumnezeu, bucurie, credinta, familie, frica, rugăciune, suferinţă
Mereu ne confruntăm cu situații în care trebuie să apelăm la cuvintele Apostolului: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi”.
Oare cine le împlinește în viața sa de familie. În cele de mai jos voi încerca să prezint o scrisoare care pare a fi din adâncul sufletului și dintro dragoste imensă a unei bune soții care tânjește după întreptarea soțului. Acesta este modelul dragostei creștine. Să mori odată cu moartea celuilalt.
„Eşti trist şi plin de îngrijorare. Te temi nu numai de ziua de mâine, dar şi de cea de azi. Tot mai multe lucruri pe care le faci nu-ţi aduc nici o satisfacţie. Iar grija pentru ceea ce vrei să faci e mai mare decât efortul pe care trebuie să-l depui pentru reuşită. Şi nu e numai pentru că vreai mai mult decât iţi trebuie cu adevărat, dar și pentru că nici nu ştii ce-ţi trebuie. Şi lupta aceasta între faptul că întelegi că nu este corect să traieşti cum trăieşti, dar nici nu inţelegi cum să schimbi ceva te face şi mai nefericit.
Cum să te fac să înţelegi că totul e foarte simplu. Că există doar un singur răspuns şi o singură soluţie. Şi n-ai să mai continui să traieşti aceasta „suferinţă” a ta. Dar vreau să te ajut și nu numai pentru că ştiu acum care este adevărata viaţă, iar tu nu o vezi. Nu este corect să nu împart cu tine ceea ce simt. Şi totul se va schimba.
Nu-mi închipui că nu ai credinţă. E prea mică, dar este şi numai de tine depinde ca ea să crească şi să-ţi aducă adevărate fericiri. Pur şi simplu nu ştii câte lucruri minunate poate face Dumnezeu cu adevărat pentru tine. Te poate ajuta să uiţi de multe griji deşarte. Te poate ajuta să nu traieşti cu frică şi îngrijorare. Şi orice zi cu ploiae sau soare, cu tristeţe sau zîmbet să fie minunată pentru tine. Nu te îndemn să te gândeşti că ea poate fi ultima din viaţa ta, ai să ajungi şi singur şi la acest adevăr, te îndemn să te bucuri de ea. Şi să-I mulţumeşti Domnului pentru ea. Poate iţi pare straniu ce-ţi spun, cum să-I multumeşti pentru ceva care nu ţi-a adus mare bucurie. Dar oare e aşa? Tu încă nu vezi bucuriile. Ele sunt ascunse pentru tine de dorinţe neîmplinite, de cereri mai mari decât trebuinţele. Da, va fi greu să întelegi cu nu ceeea ce ai dorit pîna acum te va face fericit. Dar ştiu că ai să reuşeşti.
Uite chiar Domnul iţi vorbeşte : „Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini… Că Eu sunt Dumnezeul tău, Eu întăresc dreapta ta şi îţi zic ţie: „Nu te teme, căci Eu sunt ajutorul tău!. ”
Numai dacă îi permiţi Domnului să intre în inima ta mai departe nu va mai fi nicichând la fel. Nu vei mai fi singur. Vei avea mai mult sprijin şi ajutor decât ai avut nevoie vreodată. Îţi pare că poţi face multe singur. Dar de fapt nu poţi face nimic. Ţi se dă voie să-ţi încerci puterile ca să vezi că de fapt sunt prea puţine, căci numai împreună cu Cel ce te-a creat poţi şi tu crea ceva. Nu ceva trecător în care azi iţi pui mari speranţe, ci ceva ce te va face ferecit pentru totdeauna. Nu vei mai putea fi acel de altădată. Într-o zi o să-ți dorești ca Domnul nu numai sa intre în inima ta, dar și sa fie deplinul ei stapân. Doar atunci va incepe viaţa ta adevărată.
Am sa mă rog ca Domnul să te ajute sa te întorci cât mai curând la el. Ca mai apoi să putem să ne rugăm împreună.”
Din Pentru dragoste și înțelegere în familie, Lozan Natalia, Ed. Ortodoxia, București 2015, p. 33-36