Secta „Martorii lui Iehova” capitole din „teologia” lor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Secta „Martorii lui Iehova” capitole din „teologia” lor

23:05, miercuri, 7 august, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , ,

„Martorii lui Iehova” se numesc pe sine „noii şi adevăraţii creştini”, atribuindu-şi monopolul asupra adevărului şi sfinţeniei, deşi în realitate n-au nici un drept să se numească creştini, pentru că resping categoric Sfânta Treime şi recunosc ca Dumnezeu numai pe Dumnezeu Tatăl – „Iehova” şi resping învăţătura creştină despre Întruparea lui Dumnezeu. Ei declară Biserica Ortodoxă drept „renegată, apostaziată”.

Aşadar, în ce cred „Martorii lui Iehova”? Ei permanent accentuează că numele lui Dumnezeu este Iehova. Iehova – după cum se ştie este pronunţarea denaturată a cuvântului ebraic Iahve „Cel ce este”: „Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: „Eu sunt cel ce sunt”. Apoi i-a zis: „Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi” (Ieşirea, 3, 14). Însă conform mărturiei Evangheliei, numele „Cel ce este” se referă la Dumnezeu-Fiul – Domnul Iisus Hristos, ca şi la Dumnezeu-Tatăl. „Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început” (Ioan, 8, 25).   

Învăţătura despre Dumnezeu

– Iehoviştii neagă învăţătura creştină despre Sf. Treime, declarând, că ea a fost „inventată de satana”. Ei recunosc numai un singur nume al lui Dumnezeu – „Iehova”. Pe Hristos nu-L recunosc ca Dumnezeu. „Iisus – este prima creatură a lui Dumnezeu”. Astfel ei nu recunosc că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl – unul din adevărurile dogmatice fundamentale ale Creştinismului. Rooterford scria: „Hristos Iisus, numele căruia la început a fost Logos, a fost prima creatură şi, prin urmare, începutul creaţiei lui Dumnezeu. Iisus Hristos – este un Reprezentant deosebit al Creatorului”. Asemenea afirmaţie contrazice întreaga Evanghelie, care mărturiseşte despre Hristos ca despre Fiul lui Dumnezeu, despre Întruparea lui Dumnezeu.

– Încearcă să-L unifice pe Hristos cu arhanghelul Mihail: „De-facto Mihail – este fiul lui Dumnezeu”. Această afirmaţie nu are nici un temei biblic.

– Iehoviştii neagă învierea (fizică, cu trupul) lui Hristos. Ei afirmă că Hristos a înviat numai cu duhul şi mai apoi „s-a materializat în alt trup”„Pentru răscumpărarea vieţii, pe care Adam a pierdut-o pentru urmaşii săi, a fost nevoie ca lui Dumnezeu să-I fie întoarsă o viaţă cu acelaşi preţ… Iehova a rânduit, ca Fiul Său Întâiul-Născut să părăsească viaţa spirituală din cer şi să devină creatură omenească… să treacă prin naşterea omenească din femeie, să se nască şi să trăiască ca un om adevărat… Iehova Dumnezeu l-a înviat a treia zi pe Iisus din morţi deja în fire Dumnezeiască, dându-i nemurire şi nestricăciune… Când Iisus a înviat din morţi, El nu mai era deja om, El era chipul exact al lui Iehova”.

Sfânta Evanghelie, dimpotrivă, mărturiseşte că, Iisus Hristos s-a sculat din morţi cu acelaşi trup, cu care a fost aşezat în mormânt. Despre aceasta mărturisesc rănile Lui: „Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan, 20, 27); „Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine având” (Luca, 24, 39); mormântul gol şi giulgiurile în care a fost înfăşurat:„…Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus…” (Ioan,20, 2); „…Şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos…” (Ioan, 20, 6).

Pentru iehovişti Hristos este doar un instrument al lui Iehova: „Omul Iisus a murit, şi a murit pentru totdeauna” – Iisus devine Dumnezeu numai după ce Iehova îl învie din morţi şi-l desemnează în„funcţia de Cârmuitor al lumii”. Iisus a înviat numai ca un duh nemuritor şi va veni iarăşi în lume„ca o fiinţă spirituală perfectă”.

Această sectă în aceeaşi măsură este afectată de învăţătura ariană şi de metoda raţionalistă în expunerea adevărurilor de credinţă. „Martorii lui Iehova” învaţă, că Iisus Hristos a revenit pe pământ în 1914 şi a organizat pe pământ rezistenţa (împotrivirea, opunerea) „domniei mondiale a lui satana, pentru a institui domnia de 1000 de ani a împărăţiei teocratice”. Ei învaţă, că în momentul de faţă Hristos „asistă pe pământ” în chipul organizaţiei „Martorilor lui Iehova” (corporaţiei ei adminstrative).

Devine clar, că prin expunerea acestor concepţii nici nu poate fi vorba despre „creştinismul” iehoviştilor.

– Sfântul Duh este numit putere dumnezeiască sau energie, dar ei neagă Persoana Sfântului Duh. Însă în Noul Testament avem mărturii, că Sfântul Duh este Persoană: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26).

„Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt…” (Fapte, 5, 3).

Învăţătura despre om (antropologia)

– Negarea nemuririi sufletului. „Sufletul încetează de a mai exista, când omul moare”. În Sf. Scriptură se menţionează: viaţa sufletului omenesc continuă şi după moarte: Luca, 16, 19-31 – pilda despre omul bogat şi Lazăr; Luca 23, 39-43 – făgăduinţa dată tâlharului răstignit. Despre nemurirea sufletului citim şi în Vechiul Testament: „Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecclesiast, 12, 7).

– Iehoviştii învaţă, că diavolul a fost creat de Însuşi Iehova, ca „un heruvim umbrit”, pentru a demonstra neputinţa lui înaintea lui Dumnezeu. Fiind „heruvim”, Satana „a creat „cerul” nevăzut sau stăpânirea nevăzută, directă şi dominantă asupra omului”. Prin aceasta iehoviştii afirmă puterea necondiţionată a diavolului în lumea aceasta. Satana este declarat autorul învăţăturii despre nemurirea sufletului omului. După învierea morţilor Iehova va crea pentru cei înviaţi un suflet nou.

Învăţătura despre mântuire

– „Turnul de veghe” învaţă, că jertfa lui Hristos – nu-i altceva decât o plată de răscumpărare dată lui Dumnezeu Iehova în conformitate cu „cerinţele dreptăţii cereşti”. Hristos a vărsat sângele Său numai pentru cei 144.000 de aleşi, se subînţelege, din numărul „martorilor lui Iehova”.

Creştinismul mărturiseşte, că Hristos a murit pentru toţi, tămăduind natura (firea) omenească, stricată de păcat. Prin moartea Sa Hristos a biruit puterea morţii şi a dat omului posibilitatea de a dobândi (de a moşteni) viaţa veşnică în rai.

– Potrivit „martorilor”, mântuirea („salvarea”) poate fi obţinută numai prin eforturile omului, prin faptele bune.

Această învăţătură se deosebeşte de concepţia ortodoxă referitoare la mântuire: despre „conlucrarea” lui Dumnezeu şi a omului, adică acţiunea harului lui Dumnezeu şi nevoinţa omului.

Hiliasmul.

„Martorii lui Iehova” au împrumutat din iudaism învăţătura eretică despre împărăţia de 1000 de ani a lui Mesia pe pământ. Iehoviştii menţionează, că „Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă o cârmuire care realizează puterea superioară, domnia şi controlul… spre binele omului”. Această Împărăţie va fi condusă de Hristos „nevăzut” cu ajutorul drepţilor înviaţi –

(Deşi iehoviştii afirmă cu insistenţă originalitatea şi “noutatea” învăţăturii lor, ideea despre împărăţia de 1000 de ani nu este atât de nouă, pentru că este împrumutată din cărţile iudaismului. Din timpul robiei babilonene, cărturarii au răspândit printre evrei speranţa, precum că Mesia va veni ca un împărat-cuceritor, va întoarce pe poporul lui Dumnezeu în Palestina, unde evreii vor căpăta puterea şi stăpânirea de mai înainte. Mesia va rezidi templul din Ierusalim şi va supune lui Israel toate celelalte popoare şi, înviind pe patriarhii, proorocii şi drepţii decedaţi, va împărăţi 1000 de ani. Pătrunzând, mai târziu în mediul creştin, această speranţă-utopie s-a unit cu prezicerea despre a doua venire a Mântuitorului, ceea ce a dat naştere la cele mai diverse secte hiliaste, care aşteaptă sosirea raiului de 1000 de ani pe pământ. La iehovişti hiliasmul a căpătat o nuanţă doar materialistă, sentimentală, înţeleasă şi propagată de oamenii educaţi în idealurile atât ale societăţii de consum, cât şi ale utopiei marxiste).

Iisus Hristos, ca Mântuitor milostiv dispare din învăţătura iehoviştilor.

Protodiacon Ioan MUNTEANU

Sursa: www.csf.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com