Ședința ordinară a preoților Vicariatului de Soroca
11:48, miercuri, 29 mai, 2019 | Cuvinte-cheie: adunare orninara, vicariatul de soroca
Miercuri, 29 mai 2019, preoții Vicariatului de Soroca s-au reunit în ședință ordinară.
Adunarea a fost condusă de către Episcopul Ioan al Sorocii și s-a desfășurat în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca.
În debutul întrunirii Preasfinția Sa a adus la cunoștința clerului remanierele de cadre din unele parohii sorocene, apoi, conform ordinei de zi au fost abordate mai multe subiecte.
În vederea executării deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 19 aprilie curent cu referință la activitățile din luna iunie, dedicate copiilor, s-a discutat despre șirul evenimentelor ce urmează a fi organizate.
S-a vorbit despre pelerinajul preoților și creștinilor din 22 iunie la mănăstirea Cușelăuca, cu prilejul prăznuirii Fericitei Maicii noastre Agafia.
Și în acest an, la data de 2 iulie, Sfântul Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare va fi celebrat în Cetatea Soroca, prin rânduieli liturgice și activități cultural-artistice, acestea vor avea loc sub egida Vicariatului de Soroca și a Consiliului Raional Soroca.
Părintele protopop Nicolae CRAVEȚ a prezentat un raport privind încheierea anului de studii 2018/2019 la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, Specialitatea Teologie, iar preoții au fost îndemnați să anunțe tinerii din parohii dornici de a studia în această instituție, să depună dosarele la cancelaria Comisiei de Admitere.
În încheierea adunării Episcopul Ioan a lansat inițiativa organizării la data de 25 iulie a sărbătorii consacrate Icoanei Maicii Domnului „Cea cu trei mâini”.
În ajunul praznicului, clerul și drept-măritorul popor sorocean, în frunte cu ierarhul Sorocii, vor săvârși un drum al Crucii în jurul municipiului Soroca, iar în ziua pomenirii Sfintei icoane va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în Cetatea Soroca.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/