Şeful Apple blasfemiaza cinic: mândru ca e gay, iar homosexualitatea sa este ”dar de preț de la Dumnezeu”
8:36, sâmbătă, 1 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: apple, blasfemie, propaganda homosexualităţii
Şeful Apple, Tim Cook, a admis într-un editorial din “Bloomberg Businessweek” că este gay. Cook, o persoană foarte privată, nu a spus nimic despre acest lucru până acum. Interesant este faptul că mulţi dintre colegii lui Cook de la Apple ştiau orientarea sexuală a acestuia, dar CEO-ul companiei nu a spus-o public până acum.
“Am fost deschis cu oamenii legat de orientarea mea sexuală. Mulţi colegi de la Apple ştiau că sunt gay şi asta nu a contat. Am avut norocul de a lucra la o companie care apreciază creativitatea şi inovaţia şi care a înţeles că pentru a conta trebuie să îmbrăţişezi diferenţele dintre oameni. Nu toată lumea este atât de norocoasă”, scrie Tim Cook în editorialul său, în care promovează drepturi egale pentru persoanele gay.
El spune că nu şi-a negat niciodată sexualitatea, dar nici nu a recunoscut-o public. “Lăsaţi-mă să fiu foarte clar. Sunt mândru că sunt gay şi cred că faptul acesta e unul dintre darurile cele mai mari pe care mi le-a dat Dumnezeu”, scrie Cook. El continuă şi spune că acest lucru l-a făcut să-şi dea seama ce înseamnă să creşti într-o minoritate şi l-a făcut să empatizeze mai mult. De asemenea, spune că a fost greu şi deloc confortabil uneori, dar acest lucru i-a dat încredere să îşi urmeze propriul drum. “Nu mă consider un activist, dar înţeleg cât de mult am beneficiat de pe urma sacrificiului unora. Aşa că dacă va conta că CEO-ul Apple este gay şi acest lucru va ajuta pe cineva pentru a face pace în viaţa şi sufletul său, sau dacă alină un suflet singur, atunci e convenabil să-mi dau la o parte intimitatea mea”, a spus Tim Cook.
sursa http://adevarul.ro