Seminarul de inițiere către noul an școlar 2019-2020
23:46, marți, 20 august, 2019 | Cuvinte-cheie: anul școlar 2019-2020, predarea religiei, religie, scrisoare metodică religie, seminar inițiere, seminar metodologic, seminar religie
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan, Episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, pe data de 16 august 2019, în incinta IPLT „Hyperion” din or.Durlești, s-a desfăşurat întrunirea metodică republicană a metodiștilor și inspectorilor de Religie.
În debutul seminarului de inițiere dna Tamara Pasat, directorul IPLT „Hyperion”, a realizat prezentarea instituției de învățământ evidențiind în cadrul acesteia succesele instituției și impactul asupra mediului educațional a educației religioase și a celei moral-spirituale care este realizată în ultimii trei ani de către preotul-profesor Vasile Manica.
Seminarul a continuat cu prezentarea Scrisorii metodice, realizată de către Veaceslav Iordachescu, șeful Cabinetului Metodic al Direcţiei Metodice a Mitropoliei Moldovei, care a inclus și principalele prevederi ale Planului-Cadru privind predarea disciplinelor opționale. S-a remarcat că în lista disciplinelor opționale recomandate de către Planul-Cadru pentru clasele 1-9 și 10-12 se regăsește în aria curriculară – Științe Socioumanistice, disciplina opțională Religia.
După partea introductivă au urmat două ateliere de formare care au vizat subiecte actuale pentru mediul educațional și anume: „Dezvoltarea Competențelor Digitale ale Cadrelor Didactice” și „Motivația la ora de Religie”.
În cadrul atelierului „Dezvoltarea Competențelor Digitale ale Cadrelor Didactice” moderat de Iordachescu Veaceslav, s-a subliniat importanța deținerii de către profesori a competențelor digitale prevăzute în documentul normativ – „Standarde de competențe digitale pentru cadrele didactice din învățămîntul general”, astfel s-a realizat o incursiune în instrumentele didactice oferite de Google, cum ar fi: Google Drive, Youtube, Blogger. De un interes sporit în rândul cadrelor didactice și a elevilor sunt produsele soft ce pot fi utilizate la ora de Religie: Kahoot, Canva, Word-clouds, StoryJumper, QR-code.
Modelele de abordare creativă și motivațională a educației religioase au fost prezentate în cadrul atelierului „Motivația la ora de Religie” de către preoteasa Olesea Manole, profesoară de Religie gr. did. II și Ana Buzila, profesoară de Religie și Istorie gr. did. II. Atelierul a vizat modele de depășire a problemelor de motivație a învățării la elevi și a oferit modele de utilizare a celor două tipuri de motivație. Dat fiind faptul că disciplina Religia face parte din cadrul orelor opționale propuse de Planul cadru, este evident faptul că motivația elevilor reprezintă factorul prioritar în evoluția sau menținerea disciplinei în clasamentul disciplinelor opționale solicitate de elevi sau părinții acestora.
Un moment important al seminarului a constituit dezbaterea publică a Curricula reconceptualizată la disciplina Religie pentru clasele I-i a IV-a și clasele a V-a a IX-a. Inspectorii, metodiștii și profesorii de Religie prezenți la seminar au realizat analiza SWOT a curricula prezentată și au evidențiat drept puncte tari: numărul redus de ore propuse de curricula, axarea pe subiecte biblice, prezența produselor de evaluare pentru fiecare unitate de învățare. În ceea ce privește temerile și punctele slabe, au fost făcute mai multe propuneri de îmbunătățire, care vor fi discutate în cadrul grupului de lucru pentru reconceptualizarea curricula format prin decret mitropolitan.
Ultima parte a seminarului a fost moderată de către Natalia Ciausov în cadrul căreia a fost prezentat „Modelul învățării interactive” prin prisma unui proiect didactic ce urmărește formarea unui caracter integru al elevilor. În cadrul mini-seminarului au fost prezentate cele 5 etape ale unei învățari interactive pornind de la practică către teorie.
În privința asigurării didactice către noul an școlar, trebuie subliniat faptul că disciplina opțională Religia, este asigurată cu un vast material metodico-didactic: Manuale pentru clasele I-IX, Ghidul profesorului la Religie (2013), Ghid de proiectare didactică pentru clasa a VII-a (2017), Ghid de proiectare didactică pentru clasa a IX-a (2018), Ghid de proiectare didactică pentru clasa a VIII-a (2019), Ghid de proiectare didactică pentru clasa a V-a (2019), Ghid de proiectare didactică pentru clasa a VI-a (2019).
Direcția Metodică a Mitropoliei Moldovei
Sursa: http://predare-religie.blogspot.com