Sensul suferinței

„Într-adevăr, eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu au nici-o însemnătate față de mărirea care ni se va descoperi.” (Romani 8, 18)

Când vom ajunge la loc de odihnă și ni se va arăta ceea ce acum cunoaștem doar în parte (cf.I Corinteni 13, 12) atunci, privind în urmă la întreaga viață, vom vedea legătura dintre suferințele prin care am trecut și ținta la care am ajuns. Îi vom mulțumi din toată inima Domnului, Care ne-a iubit într-atât, încât nu a luat în seamă și nu ne-a dat cele pe care le-am cerut din neștiință. Vom înțelege atunci că El, „cerându-ne cu foc ne-a pus la încercare” (I Petru 4, 12).
Trecându-i prin focul încercărilor pe aleșii Săi, a dorit să-i purifice și să-i aducă la Sine.

Ceea ce a făcut să ne doară cel mai mult în viața a determinat poate acea schimbare din lăuntrul nostru, care ne va fi scăpat de marea primejdie care ne amenință sufletul. Va veni timpul când vom binecuvânta acea încercare, care ne va fi făcut atunci să vărsăm multe lacrimi și vom spune ca, oarecând, David: „bine-mi este mie că m-ai smerit, ca să pot învăța îndreptările Tale” (Psalmi 118, 71).

Ceea ce acum ne pare a fi o nenorocire se va preface într-un bine și slava care ni se va deschide ne va îndulci în veci toate suferințele trecute.
Și să nu uităm că Apostolul Pavel a rostit aceste cuvinte în timp ce afla în mijlocul necazurilor și strâmtorilor aici, pe pământ. El a presimțit, a pregustat slava cerească și, aflându-se în văpaia suferințelor, privind la cele ce se văd, a văzut cele ce nu se vâd veșnice. (cf. II Corinteni).

Să ne dea și nouă Domnul a trăi „prin credință, nu prin vedere”, pentru a ne urma calea aici, pe pământ, „cu răbdătoarea nădejde”, măsurând iubirea lui Dumnezeu nu cu măsura încercărilor prin care trecem, ci prin măsura crucii lui Iisus Hristos!