Sf. Dionisie Erhan – Sinodul rusesc şi Moldovenii Republicei moldoveneşti şi de peste Nistru

Dezbătând chestia dintâi, noi vom pune întrebarea acelor preacinstiți părinţi, cari s-au adunat la 11 Decemvrie anul trecut, cari în protocolul al 3-lea, pct. 4, susțin, că Soborul bisericei Moldovei trebuie să fie chemat cu binecuvântarea patriarhului a toată Rusia şi a Soborului: se poate găsi vreun articol sau lege, care ar putea dovedi că răpirea care a fost făcută politiceşte de Rusia a unei jumătăți din Mitropolia Moldovei, ar fi putut da dreptul Sinodului rusesc să anexeze duhovniceşte pe cea răpită politiceşte?

Și de este vreo lucrare a preasfântului Sinod rusesc, care ar putea dovedi, că anexarea a avut loc şi este întemeiată pe hotărârile sfintelor canoane și a obiceiurilor vechi a bisericei ortodoxe?

Dacă sunt, atunci rugăm pe preacinstiții părinți ca, spre limpezirea chestiei, să arăte lămurit drepturile preasfântului Sinod asupra acestei părți anexate duhovniceşte din trupul bisericei autonome a Moldovei.

Mai înainte de a asculta aceste lămuriri, noi trebue să ne întoarcem şi să vedem, ce a hotărât preasfântul al III-lea Sinod întru a sa a 8-a pravilă împotriva siluirilor, pe cari patriarhul Antiohiei le-a întrebuințat față de biserica Ciprului. Se ştie, că în al V-lea veac, Siria, fiind sub stăpânire grecească, era ocârmuită de un duce, sub a cărei ocârmuire întra şi ostrovul Ciprului. Vrând a se folosi patriarhul cu starea politică a ostrovului, sub care se afla Ciprul, a hirotonisit pe episcopii săi şi i-a trimes la Cipru, pe cari fireşte, că Ciprioții nu i-au primit şi despre lucrările anticanonice ale patriarhului au făcut cunoscut preasfântului al III-lea Sinod, care atunci se ținea în Efes.

Preasfântul Sinod, ascultând plângerea Ciprioților, a hotărât că: „,pronomiile și drepturile, cari dintru început și din vechime au dobândit fieştecare eparhie, să rămâie curate şi nesiluite şi fieștecare mitropolit să aibă voie a lua întocmai copie de pe acest canon spre întărirea şi adeverirea pronomiilor mitropoliei sale. Iară de ar arăta cineva formă sau lege politicească şi împărătească potrivnică acestui canon, au socotit de cuviinţă tot Soborul acesta ca politiceasca lege aceasta să rămâie fără tărie și nelucrătoare”. (Soborul al III-lea din Efes, prav. 8-a).

Din acest canon şi hotărâre a sfinților părinți adunați la acest sobor, cari numai binele și slava sfintei biserici căutau, s-ar părea lămurit, că anexându-se politiceşte o jumătate din sfânta mitropolie a Moldovei şi Sucevei, n-au putut să-i deie dreptul preasfântului Sinod al Rusiei ca să facă și o anexare duhovnicească a acestei părți, la care, mi se pare că nu au luat ei nici o canonicească deslegare sau unire a sfintei biserici ortodoxe, pe care le înfăţişează preasfinții patriarhi şi mitropoliți ai sfintelor biserici autocefale. Anexarea a fost săvârşită întocmai precum a fost și cea a bisericei Iveriților.

Pentru adunarea Soborului mai cu dreptul ar fi şi mai canoniceşte a lua binecuvântare dela Preasfinția Sa Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, din a cărui hotare de am și fost rupţi 100 de ani, politiceşte şi duhovniceşte, dar după temeiul canonului mai sus pomenit, noi nu am fost deslipiți. Dar, de este vreo hotărâre canonicească, care ar putea dovedi că anexarea are temei canonic, noi am dori ca ea să fie publicată.

II.

Ce privește al doilea punct despre drepturile bisericei Moldovei asupra tuturor Moldovenilor, noi lepădând toată politica, de care sfânta biserică trebuie să fie totdeauna străină, ne vom întoarce la acea, ce ne-au lăsat nouă sfinții părinţi spre povăţuirea şi ocârmuirea sfintei biserici, fiindcă toate lucrările lor sunt străine de politică şi au scopul numai binele credincioşilor şi mântuirea sufletelor lor.

Dacă cetim canonul al 34-lea al sfinților apostoli, noi aflăm că fieşte care naţie trebuie să aibă episcop sau mitropolit anume pentru neamul său: „Episcopii fieștecărui neam neam (nație) se cuvine să știe și să cunoască pe cel întâi între dânşii şi a-l socoti pe el de cap şi nimic altceva de prisos a face”.

Urmează din aceasta, că neamul moldovenesc (românesc), ori unde s-ar întâmpla, trebuie să fie ocârmuit de Mitropolitul Moldovei, necăutând la graniţele sau hotarele cari ne despart pe noi politiceşte.

De vom lua lucrările preasfântului Sinod rusesc, care deşi nouă Moldovenilor nu ne slobozia să avem un mitropolit sau episcop moldovan, dar ei din ei, pentru Ruşii cari trăiau în America şi Japonia îşi tineau şi trimiteau episcopi supuși canoniceşte lor, deşi erau în țări politiceşte străine de ei şi guvernele cărora îi suferea şi-i primea cu multă răbdare, înlesnindu-le în tot chipul lucrările spre folosul sufletesc al fraţilor lor ruşi. Tot în acest fel ar fi socotit, că Ucraina, în care locuiesc mai mult de jumătate de milion de Moldoveni, cari până acuma sunt în robie duhovnicească, nimica nu va avea, dacă ei în cele duhovniceşti nu vor fi povățuiti spre vecinica mântuire a sufletelor lor de mitropolitul, capul tuturor Moldovenilor.

Dacă noi ne vom întoarce ochii şi vom străbate mai adânc chestiile cari au urmat şi cari s-au pus în lucrare în chestia greco-bulgară, găsim că episcopii râvnitori bulgari, vrând a trage la lumină pe frații lor, au lucrat cu multă înfocare pentru luminarea poporului, care după cum se vede din istorie, era foarte întunecat, din pricină că clerul bisericii Constantinopolei mai mult se ocupa cu elenizarea, decât cu luminarea poporului, după cum vedem că a fost lucrarea lor şi în Moldova şi după cum a lucrat şi în Basarabia, la noi, biserica preasfântului Sinod. Acolo elenizare, aci rusificare, ce în biserică nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată.

Episcopul bulgar, deşi şi-a capătat numele de schizmatic și a fost despărţit de biserica bizantină, dar de vom urmări purtările preasfințitului Sinod în chestia lor cu Bizanțul, vom vedea că la ei se uitau nu ca la nişte schizmatici, dar ca la nişte luptători pentru luminarea și deşteptarea poporului bulgar, cu care legăturile duhovnicești nu le rupeau, ci din contră, se foloseau de multă facere de bine morală şi materială în împrejurările lor grele, spre a-şi împlini şi ajunge ținta, pentru care ei se luptau. Și exarhatul, care a fost înființat de episcopii bulgari, era totdeauna sprijinit când de guvernul rus, atât mai mult de preasfântul Sinod.

Acel exarhat şi întindea drepturile sale nu numai în patriarhatul bizantin, ce era sub împărțirea turcească, dar şi asupra tuturor Bulgarilor cari se aflau în noul Regat bulgar. Tot într-acest fel şi biserica Moldovei ar avea dreptul, bazându-se pe Canonul acela al 34-lea al sfinților apostoli, să-şi întindă drepturile nu numai peste Nistru, dar și in America şi în tot locul, unde numai s-ar afla fii rătăciți ai neamului nostru.

Preasfântul Patriarh al Constantinopolei avea şi are turma sa, nu numai în hotarele Turciei, dar după cum vedem, şi în Rusia, în America şi în alte părţi ale Jumi. Chiar la noi în Chişinău, deşi este eparhie străină şi s-ar socoti că nu este cu drept să-şi aibă biserică supusă Preasfinției Sale, dar totuşi este biserică grecească. ca preot trimes anume de Preasfinția Sa, ai cărui poporeni sunt colonie greacă din loc. Asemenea biserici sunt in Odesa şi în alte locuri. Tot aşa s-ar putea, ca și Mitropolia Moldovei să urmeze.

În acest articol eu am arătat, după a mea puțină ştiinţă, precum aşezământurile ce sunt în sfintele canoane, asemenea şi cele dobândite prin luarea aminte asupra politicei bisericeşti în vremile de pe urmă, şi părerile mele în chestiunile ce vremea ni le-a pus acum înainte. Aceasta din motiv că noi stăm acum la o întorsătură istorică, care nu adese se iveşte şi pe care noi trebuie, cu mare sirguinţă şi luare aminte, să o folosim spre binele şi luminarea iubiților noştri frati moldoveni.

Misiunea Comisiunii precum şi a Soborului este de mare însemnătate, precum pentru sfânta biserică a noastră, asemenea şi pentru neamul nostru, şi lucrătorii trebuie să-şi pună precum ştiinţa şi energia, asemenea şi dragostea de a lucra pentru luminarea întunecaților noştri frati, asupra cărora numai acum s-au ivit razele cele mai mult așteptate a acelei slobozenii, pe care ni-a lăsat-o nouă Mântuitorul Christos.

Chestiunea cea mai de culme trebuie să fie iubirea de neam, de care dragoste a fost pătruns și Mântuitorul Christos şi următorul Lui, marele apostol al limbilor, Pavel, în cuvintele sale cele cătră Romani: „Aş fi poftit eu însumi a fi anaftemă de Christos pentru frații mei, rudele mele după trup, cari sunt Izrailtenii, – Că și cu Izraelitenii sunt” (Rom. c. 9.3 şi c. 11 st. 1).