Sf. Mc. Mavrichie (Mauriciu) și a celor 70 de ostași dimpreună cu dânsul; Sf. Mucenici din Evghenia; Sf. Cuv. Talasie și Limneu; Sf. Papia din Hierapolis

• Pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie [Mauriciu] şi a celor şaptezeci de ostaşi dimpreună cu dînsul

În timpul domniei împăratului Maximian, s-a pornit sălbatica prigoană împotriva creştinilor. Mavrichie era generalul armatei staţionate în cetatea siriană Apamea. Păgânii l-au pîrît pe acest general împăratului ca pe unul ce era creştin şi propovăduia credinţa creştină printre soldaţii săi. Pentru investigări a sosit în cetate însuşi împăratul, împreună cu Mavrichie au fost aduşi împreună la anchetă şi şaptezeci dintre soldaţii săi. Printre aceştia se afla şi Fotinius, fiul lui Mavrichie. Nici linguşirile împăratului şi nici ameninţările lui nu au putut să-i clintească pe aceşti adevăraţi eroi. Ameninţărilor împăratului, ei răspundeau: „O, împărate, nici urmă de teamă nu se află în sufletele sănătoase şi puternice ale celor care îl iubesc pe Dumnezeu!” Cînd la porunca împăratului au fost devestiţi de hainele şi centurile lor ostăşeşti, ei au răspuns: „Domnul Dumnezeul nostru ne va îmbrăca în veşminte care niciodată nu se vor mai învechi, şi ne va încinge cu brîiele slavei celei veşnice!” Cînd împăratul i-a admonestat că dispreţuiesc înaltele insemne ale demnităţii lor ostăşeşti, ei au răspuns: „Fără cinste îţi este cinstea cu care ne-ai cinstit pe noi, împărate, căci pe Dumnezeu L-ai uitat, Cel Care ţi-a dat ţie împărăţie!” Apoi împăratul a poruncit ca mai întîi să fie ucis Fotinius, sub ochii tatălui său, spre a-1 înfricoşa, pe el şi pe ceilalţi ostaşi. Dar Mavrichie a strigat: „Dorinţa noastră cea mai fierbinte tu o îndeplineşti, o, ucigaşule, căci pe ostaşul Fotinius la ceruri îl trimiţi, înaintea noastră!” . Împăratul apoi i-a condamnat la o moarte ce i-a arătat lui întreaga ticăloşie: ei au fost aduşi la un loc mlăştinos, noroios, bîntuit de tot felul de ţînţari, viespi, şi alte insecte înţepătoare şi veninoase. Ostaşii împreună cu generalul lor au fost dezbrăcaţi pînă la piele, unşi cu miere de albină şi legaţi de copaci, astfel încît acele viespi să-i înţepe pînă la moarte. După zece zile de chinuri dintre cele mai groaznice, ei şi-au dat sufletele în mîinile lui Dumnezeu, strămutîndu-se, după atîta chin, la locaşurile cele cereşti unde cu îngerii pururea se veselesc. Creştinii au luat în taină trupurile lor şi le-au îngropat cu cinste. Aceşti viteji ostaşi ai lui Hristos au primit mucenicia la anul 305 de la întruparea Sa.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici din Evghenia, de lîngă Constantinopol

În timpul împăratului bizantin Arcadie, s-au dezgropat şi s-au dat la iveală multe sfinte moaşte, între care şi ale Sfintului Apostol Andronic şi ale Iuniei, cei pomeniţi de Sfintul Apostol Pavel: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sînt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Romani 16; 7). Aceste sfinte moaşte s-au descoperit prin arătarea dumnezeiască ce s-a făcut unui cleric pe nume Nicolae Caligraful. Numele celorlalţi mucenici ai lui Hristos cărora le aparţineau acele sfinte moaşte sînt cunoscute numai de Unul Dumnezeu, Care le-a trecut numele în Cartea Vieţii celei cereşti, în veacul al doisprezecelea după Hristos, împăratul bizantin Andronic al II-lea a clădit o slăvită biserică peste moaştele Sfintului Apostol Andronic.

• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Talasie şi Limneu

Şi Talasie şi Limneu erau vestiţi nevoitori din Siria. O nevoinţă a lor deosebită a fost aceea a tăcerii. După moartea Sfintului Talasie din anul 440 d. Hr., Limneu s-a alăturat Sfintului Maron (pomenit la 14 februarie), după a cărui pildă a trăit pînă la moarte pe vîrful unui munte, sub cerul liber, neavînd niciodată acoperiş deasupra capului. Aşa trăind, el făcea mult bine unei mulţimi de oameni sărmani care s-au adunat în jurul lui: orbi fiind aceştia, şi siliţi să cerşească, el i-a adunat laolaltă şi le-a clădit căsuţe cu mîinile lui, ducîndu-le în fiecare zi de mîncare din hrana ce i-o aduceau cei care veneau la dînsul: oameni bolnavi şi suferinzi care pururea aveau nevoie de ajutorul lui, căci avea putere şi asupra duhurilor necurate, prin harul Duhului Sfint.

• Pomenirea Sfântului Papia din Hierapolis

Sfântul Papia a fost ucenicul Sfinţilor Apostoli şi scriitor bisericesc. Ne-au rămas de la Papia mărturii privitoare la Evangheliile Sfinţilor Apostoli Matei şi Marcu, ale existenţei celor patru Marii şi ale fraţilor Mîntuitorului Hristos; de asemenea a ajuns pînă la noi (deşi incomplet) un manuscris al său intitutlat „O tîlcuire a cuvintelor Domnului”.

(Proloagele de la Ohrida)