Sf. Nectarie din Eghina – Despre ambiție și despre cel ambițios
14:19, joi, 3 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: ambiția, ambitiție, glorie, renume, Sfântul Nectarie din Eghina, slava

Ambiția este dorința arzătoare a celui care iubește slava de a dobândi pentru sine glorie și renume.
Cel ambițios vânează slava; scopul faptelor și acțiunilor sale este slava; o dorește, folosind atât mijloacele permise, cât și pe cele nepermise și încearcă orice pentru a avea parte de slavă.
Pornirea nestăpânită spre slavă îl abate de la calea împărătească a virtuții, care conduce la slavă adevarată, împingându-l pe căi întortocheate, al căror capăt este lipsa de glorie; ajunge un lingușitor mărunt al celor puternici, un preamăritor inconștient al celor „desăvârșiți”, o slugă ordinară și josnică a celor aflați în poziții înalte și un servitor zelos al slugilor celor care se află la putere.
În sufletul lui nu predomină decât un singur simțământ – cel al iubirii pentru slava deșartă; în inima sa nu se află decât o singură dorință – cea pentru slava strălucitoare, iar cugetul său nu este preocupat decât de o singură grijă – aflarea mijloacelor pentru a ajunge la mult dorita slavă. Nici un gând bun nu rămâne în sinea lui pentru multă vreme: toate se retrag în fața scopului căutat al slavei; până și virtuțile firești ale celui ambițios sunt pătate, fiind întunecate de ambiție.
Plutarh a numit ambiția negoț cu virtutea, întrucât cei ambițioși nu fac nimic pentru virtute, ci numai pentru slavă; înțeleg slava ca pe un idol și nu fac nimic sincer sau pe față, ci numai o gramadă de lucruri neânsemnate și ipocrite.
Cei ambițioși n-au înțeles că slava, atunci când este vânată, fuge, dar îi urmărește pe cei care nu o caută; îi învăluie, îi înconjoară și-i îmbracă în mantia ei pe cei care nu o râvnesc, proclamandu-i cinstiți și slăviți. Cei înțelepți și pricepuți, pe tot parcursul vieții lor, nu au iubit și nu au căutat decât aceasta slavă [care, atunci când este vânată, fuge, dar care îi urmărește pe cei ce nu o caută].
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p.294-296


Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău