Sfânta Liturghie, de Nașterea Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
15:20, joi, 21 septembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Nașterea Maicii Domnului
Joi, 21 septembrie, 2023, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.
În dimineața zilei, un grup de copliași de la grădinița-creșă „Guguță”, nr. 10, din mun. Ungheni, prin organizarea directorului acestei instituții, Dna Emilia CUCURUZAC, a educatoarei și a unor părinți, l-au întâmpinat festiv pe Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU. Ierarhul le-a oferit copiilor un coș cu dulciuri.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de laudă și mulțumire Născătoarei de Dumnezeu pentru tot ajutorul și ocrotirea ei de maică și purtarea de grijă ce o are față de credincioșii ei fii.
După citirea pericopei evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, în care a explicat mesajul evanghelic, relatând secvențe și momente istorice legate de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.
După rugăciunea Tatăl nostru…, au fost împărtășiți copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa, a felicitat părintește credincioșii prezenți, cu Sfânta Sărbătoare, în deosebi pe cei omagiați.
După aceasta, Ierarhul, dimpreună cu slujitării, cântăreții și credincioșii prezenți, au cântat slăviri în cinstea Maicii Domnului, cu prilejul acestui praznic mariologic.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/