Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în biserica „Cuv. Parascheva” din s. Zagarancea, r-nul Ungheni
22:57, vineri, 26 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: ps petru
Vineri, 26 noiembrie 2021, când Biserica Ortodoxă cinstește pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Cuv. Parascheva” din s. Zagarancea, r. Ungheni.
În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de prot. Pavel Musteață, parohul bisericii menționate, de Dnl Vasile Gaviuc, Primarul localității, de soborul de preoți și credincioșii prezenți.
Această slujbă arhierească a fost prilejuită de împlinirea a 10 ani de când a fost înființată această parohie.
Alături de Ierarh au coliturghisit prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Eparhial, prot. Pavel Musteață, parohul bisericii, dar și alți preoți și diaconi.
În timpul Vohodului mic, parohul bisericii, prot. Pavel Musteață a fost decorat pentru truda, osteneala și munca depusă la consolidarea tinerei parohii, cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfiţia Sa, a ţinut un cuvânt predicatorial, desprins din viaţa şi învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur. În acest cuvânt de învățătură Înaltpreasfinția Sa a arătat rolul și importanța majoră ce o au scrierile sfinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, atât în viața bisericii, în general, dar și în viața creștinilor, în particular.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
La finele slujbei a urmat un Te Deum de mulțumire, după care Înaltpreasfinția Sa a ținut să adreseze cuvinte de felicitare Protoiereului Pavel Musteață și întregii comunități parohiale cu împlinirea a 10 ani de la întemeiere, adresându-le totodată și cuvinte de îmbărbătare creștină și sfaturi părintești, prin care le-a dorit ca să ducă la bun sfârșit toate lucrările de construcție, de amenajare și înfrumusețare a acestei sfinte biserici. Apoi Chiriarhul a oferit în dar părintelui paroh o frumoasă și deosebită icoană.
După aceasta, părintele paroh a ținut ca, atât din numele său personal, dar și din numele întregii comunități parohiale să aducă sincere mulțumiri Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și slujire, pentru cuvântul de învățătură și pentru dar, pentru sfaturi și aprecieri, fapt pentru care îi rămân profund recunoscători.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/